Prima pagină » Magazin » Cea mai caldă lună august din lume din 1880

Cea mai caldă lună august din lume din 1880

Cea mai caldă lună august din lume din 1880
August 2014 a fost cea mai caldă lună august de pe planetă de la începutul înregistrării unei creșteri a temperaturilor mondiale, în 1880 și până în prezent, a anunțat joi Agenția americană oceanografică și atmosferică (National Oceanic and Atmospheric Administration/ NOAA), citată de AFP.

De asemenea, august 2008 a fost cea de-a 38-a lună august consecutivă în care temperatura globală terestră s-a situat peste media temperaturii din secolul al XX-lea, precizează NOAA.

Cel mai recent an când temperatura medie din lume din luna august s-a situat sub valoarea medie a secolului al XX-lea a fost 1976.

Luna trecută, temperatura medie de la suprafața oceanelor și a uscatului s-a stabilizat la 16,35 grade Celsius, cu 0,75 grade peste temperatura medie din secolul XX (15,6 grade) și cu 0,04 grade peste precedentul record, înregistrat în august 1998.

Incluzând luna august, trei dintre ultimele patru luni au înregistrat temperaturi care au depășit cele medii din secolul trecut corespunzătoare acelorași luni. Iulie 2014 a făcut excepție, situându-se pe locul al patrulea în topul celor mai fierbinți luni iulie din 1880 și până în prezent.

Pe uscat, temperatura de luna trecută s-a clasat pe locul al doilea în topul celor mai fierbinți luni de august din 1880 și până în prezent, după august 1998, care deține recordul absolut.

La suprafața oceanelor, temperatura din august 2014 a fost global cu 0,65 grade peste media din secolul al XX-lea, care a fost de 16,4 grade Celsius.

Anul 2013 a fost deja la rândul său unul dintre cei mai fierbinți de pe Glob din 1880 și până în prezent. Temperatura medie combinată de pe uscat și oceane a fost de 14,52 grade Celsius, cu 0,623 grade peste media secolului XX. Din acest motiv, 2013 ocupă locul al patrulea în topul celor mai călduroși ani în ultimele 13 decenii și jumătate, a precizat NOAA la începutul acestui an în raportul său anual.

Toți anii din secolul al XXI-lea (2001-2013) figurează în topul 15 al celor mai fierbinți din lume de după 1880, iar cei mai călduroși ani din anale au fost 2010, 2005 și 1998, a precizat NOAA.

În medie, temperatura de pe Glob a crescut cu 0,06 grade pe deceniu din 1880 până în 2013, însă ritmul de creștere a fost mult mai ridicat după anii 1960: într-adevăr, între 1964 și 2013, creșterea a fost de 0,15 grade pe deceniu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli