Prima pagină » Știri » Trei elicoptere vor aduce în țară șase răniți din accidentul produs în Bulgaria

Trei elicoptere vor aduce în țară șase răniți din accidentul produs în Bulgaria

Trei elicoptere vor aduce în țară șase răniți din accidentul produs în Bulgaria
Trei elicoptere SMURD vor aduce în țară șase dintre răniții din accidentul produs duminică dimineață în Bulgaria, cinci dintre aceștia fiind în stare gravă, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a precizat că două dintre elicoptere au decolat deja, din Craiova, respectiv București, și ar urma să aducă, la Spitalul Floreasca, două dintre persoanele rănite grav în accident.

Al treilea elicopter va pleca tot spre spitalul din Veliko Târnovo unde sunt internate victimele accidentului, pentru a aduce în țară alte patru persoane, între care trei răniți în stare gravă.

„Deocamdată, nu s-a stabilit la ce spital vor fi aduși cei patru. Posibil, tot la Floreasca”, a mai spus Arafat.

Potrivit presei bulgare, doi dintre răniții în stare gravă sunt supuși, la această oră, unor intervenții chirurgicale la un spital din Veliko Târnovo, urmând să fie transportați în România după ce vor fi stabilizați.

Accidentul s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 5.00, când un autocar cu turiști care venea spre România din Turcia, de la Kușadasi, s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localitățile Gurkovo și Veliko Târnovo – zonă muntoasă din țara vecină.

În urma accidentului, un român a murit, cinci au fost răniți grav, iar alții au răni ușoare. Conform agenției Focus, persoana decedată în accident avea 27 de ani.

Răniții au fost transportați la un spital din Veliko Târnovo.

În autocar se aflau 25 de români, însă, potrivit potrivit site-ului novinite.com, numărul total al pasagerilor a fost de 50.

Autocarul aparține firmei Camira Eurotrans, ce are ca obiect de activitate transportul terestru de călători.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), din primele informații furnizate de autoritățile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la condițiile meteo și, într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat.

Autocarul era condus de un român în vârstă de 44 de ani, care nu consumase alcool, după cum au comunicat tot autoritățile bulgare. El urma să fie testat și privind consumul de alte substanțe interzise.

MAI a informat că vicepremierul Gabriel Oprea a dispus formarea unui grup interministerial alcătuit din reprezentanți ai Ministerul Afacerilor Interne și ai Ministerului Afacerilor Externe, care să gestioneze această situație.

Astfel, la locul accidentului s-au deplasat consulul României în Bulgaria și atașatul de afaceri interne al MAI.

În iunie 2013, un autocar cu turiști români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru. În urma accidentului și-au pierdut viața 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur