Prima pagină » Știri » IMAGINI VIDEO de la cheful organizat de primarul din Bușteni pentru fiul lui Fidel Castro: „Vreau să beau, să mă simt bine/ Cu-Alejandro lângă mine/ Chiar dacă ne duci cu duba/ Vreau să mergem toți în Cuba”

IMAGINI VIDEO de la cheful organizat de primarul din Bușteni pentru fiul lui Fidel Castro: „Vreau să beau, să mă simt bine/ Cu-Alejandro lângă mine/ Chiar dacă ne duci cu duba/ Vreau să mergem toți în Cuba”

EXCLUSIV

„Hai, cine traduce la noi?”, întreabă ușor încurcat primarul Emanoil Savin, purtând cocarda tricoloră, în timp ce îi strânge mâna oaspetelui său, unul dintre fiii fostului lider cubanez Fidel Castro, tocmai coborât dintr-o mașină de teren, îmbrăcat lejer, în blugi și cu un tricou. 

Pentru Alejandro Castro, edilul din Bușteni a pus la punct o primire ca la carte, cu pâine și sare. Totul e pregătit, iar cameramanul nu ratează niciun detaliu, luând în prim plan la un moment dat codița oaspetelui cubanez.

Sesizând că invitatul său pare puțin nedumerit, primarul rupe din pâine o bucată pe care a muiat-o în sare, înainte de a o mânca. „Tradition”, i se adresează el, emoționat, oaspetelui său.

Întrebat, la cald, ce îi place în România, Alejandro Castro spune că îi plac oamenii, care, vede bine, sunt primitori.

Tratat cu carne de mistreț și căprioară

Intră cu toții în încăperea pregătiră pentru petrecere. În imagini apar borcane mari cu dulceață având etichete cu numele și fotografia Simonei Halep. Deasupra capetelor petrecăreților, hălci de carne și salam care atârnă peste masă, funii de usturoi, sticle cu vin din 1977 și butoiașe de zmeurată și cireșată.

„Tradu-i că e de vânat aici”, îl îndeamnă primarul Savin pe translatorul de ocazie, o tânără care știe spaniola. „E cerb, căprior”, arată primarul din Bușteni către hălcile de carne ce atârnă deasupra mesei îmbelșugate.

Drept mulțumire, oaspetele le-a adus gazdelor sale din România câteva trabucuri havaneze. 

„Vreau să beau, să mă distrez/ Am trabucul cubanez”

La câțiva metri, un lăutar începe să cânte la acordeon. „Ce mare mi-este mândria/Ați venit în România/ Să beau și să mă simt bine/ Alejandro lângă mine/ Vreau să beau, să mă simt bine/ Cu-Alejandro lângă mine/ Chiar dacă ne duci cu duba/ Vreau să mergem toți în Cuba/ Vreau să beau să mă distrez/ Am trabucul cubanez / Alejandro cu dreptate/ Ți l-a dat de calitate/ Alejandro când te chem/ Să vii mereu la Bușteni”, pare să improvizeze lăutarul.

Lângă el, primarul Savin îi ține isonul. „Și venim noi fuga, fuga// Dacă tu ne chemi în Cuba”, cânta edilul Savin, după cum se vede în filmarea trimisă gândul de reprezentanții primăriei Bușteni. 

La un moment dat, oaspetele este servit cu cârnați, care atârnau deasupra capetelor petrecăreților.

„Spune-i că e picant”, avertizează, tare, o voce, pentru a se face auzită. Iar lăutarul nu ratează momentul. „Cu trabucul unicat/Nu-i cârnatul mai picant/Cu trabucul unicat/Noi avem salam picant/Asta e seară ca-n vis/Să ciocnească Alexis”, sună versurile improvizate.

Îl îndulcim cu „Simona Halep”

Pe un raft, lui Alejandro Castro îi sunt arătate borcane mari cu dulceață, purtând etichete pe care scrie „Dulceață de căpșuni Simona Halep”, „Dulceață de gutui Simona Halep”, „Dulceață de cireșe Simona Halep”, iar la câțiva metri sunt înșirate sticle de Fetească din „rezerva specială 1977”.

„Ia uite ce dulceață îi dăm. Îl îndulcim cu Simona Halep”, spune Savin, arătând spre camera video un borcan de gem pe care scrie numele jucătoarei de tenis.

Pregătirile au fost serioase. Pe butoiașele din spatele oaspeților scrie mare „afinată”, „frăgată”, „țuică”, „cireșată” și „zmeurată”.

La un moment dat, pe masă este adus un nou fel de mâncare. „Oaie, miel, cârnați de mistreț”, i se adresează primarul Savin fiului lui Fidel Castro. Lângă, mămăliga aburindă este tăiată cu o sfoară.

„Am să spun și tu, și io/Nu-l uit pe Fidel Castro”

„Nu contează cine sunt, tot cu-o lingură mănânc/N-am să uit cine am fost/Și că am plecat de jos”, fredonează edilul din Bușteni, acompaniat de lăutarul a cărui imaginație debordează: „Am să spun și tu și io/Nu-l uit pe Fidel Castro/Nu contează cine sunt/Cu-Alexandro azi mănânc”.

Nu a fost singurul moment în care primarul din Bușteni și-a dovedit calitățile sale vocale. În filmare acesta apare cântând. „Tinerețe tu mi-ești dragă/Te iubesc o viață-ntreagă/Bătrânețe poți să pleci/Eu rămân tânăr în veci”, cântă Savin, versurile fiindu-i traduse în spaniolă la ureche oaspetelui cubanez.

Filmarea se încheie cu impresiile celor doi actori principali.

Discursul primarului pentru fiul dictatorului

„După cum vedeți, între România și Cuba nu există nicio diferență. Și ei sunt la fel de petrecăreți cum suntem și noi. Cred că domnul Alejandro s-a simțit extraordinar aici la Bușteni. Îl așteptăm cu familia prezidențială să vină într-o vizită oficială să vină la Bușteni pentru că avem castelul Cantacuzino, putem să organizăm o petrecere pe cinste. O să mergem să facem și noi o vizită la Havana, nu suntem fumători, dar am auzit că are foarte multe fete frumoase. Ceea ce avem și noi”, a declarat primarul Emanoil Savin.

Nici oaspetele său nu s-a lăsat mai prejos. 

Întrebat ce i-a plăcut cel mai mult, Alejandro Castro spune că apreciază caracterul românilor. „Mi-a plăcut foarte mult lumea. Este foarte multă unitate între caracterul românilor și cei din Cuba, sunt persoane deschise. Călduroase. Încă vedem partea bună a lucrurilor în viață”, a încheiat Alejandro Castro.

Contactat de gândul, primarul Emanoil Savin a ținut să precizeze că vizita a fost una privată, mândrindu-se cu petrecerea pe care a organizat-o în cinstea acestuia.

„Alejandro Castro a fost într-o vizită privată, a fost și pe la Constanța, și pe la castelul Dracula. El a mai fost în România când era mic, cu tatăl lui, pe vremea lui Ceaușescu. Atunci avea 15 ani. Acum și-a făcut cu totul altă impresie despre România. Aici, la Bușteni, i-am făcut o petrecere. Lăutarii i-au compus câteva melodii”, a declarat pentru gândul primarul din Bușteni, Emanoil Savin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...