Prima pagină » Știri » Raed Arafat, sfaturi pentru românii care stau în zone supuse riscului seismic: Mobila și aparatura bine fixate, provizii pentru trei zile

Raed Arafat, sfaturi pentru românii care stau în zone supuse riscului seismic: Mobila și aparatura bine fixate, provizii pentru trei zile

Raed Arafat, sfaturi pentru românii care stau în zone supuse riscului seismic: Mobila și aparatura bine fixate, provizii pentru trei zile
Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat vineri, la o dezbatere privind măsurile în caz de cutremur, că dincolo de consolidarea clădirilor, este necesar ca mobila și aparatura din interiorul acestora să fie bine fixate, iar populația să aibă provizii pentru minimum trei zile.

„În zonele care sunt supuse riscului seismic, mobilierul și echipamentele trebuie fixate. Întotdeaua am ridicat acestă problemă. Un spital nu este neapărat să fie funcțional după un cutremur dacă doar ai consolidat clădirea. Dacă echipamentele din spital nu sunt fixate și protejate, acest spital devine nefuncțional după cutremur numai prin faptul că echipamentele din el se distrug. Clădirea poate să rămână, dar să fie nefuncțională, pentru că totul se distruge în timpul cutremurului”, a subliniat dr. Raed Arafat, la dezbaterea „Prevenirea dezastrelor și măsuri în cazul producerii unui cutremur – învățate din experiența japoneză”, desfășurată la Univeristatea Politehnica din București.

Cu același prilej, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a subliniat importanța educării populației cu privire la măsurile de protecție și intervenție în cazul unui dezastru.

„Cu ocazia unei vizite pe care am făcut-o în Japonia, anul trecut, primul lucru pe care l-am putut observa a fost cum se poate crea o cultură și cultul securității la o populație, de la copiii de câțiva ani la toți adulții. Cum se pregătesc continuu să facă față calamităților și dezastrelor într-o țară expusă continuu la dezastre. Copiii sunt învățați cum să folosescă defibrilatorul”, a spus Arafat.

Secretarul de stat, care conduce Departamentul de Intervenții în Situații de Urgență din MAI, a mai spus că, tot în caz de cutremur, orice om ar trebui să aibă în casă provizii pentru minimum 72 de ore. „Japoneziii spun că în primele 72 de ore (de la producerea unui dezastru – n.r.) nu este timp pentru cei care nu au probleme majore (…) Un mesaj care se transmite populației: pregătiți-vă că în primele 72 de ore nu avem timp de cei care nu au probleme majore. Adică: apă, mâncare pentru trei zile, totdeauna să le ai la tine acasă. Aceste mesaj nu numai în Japonia se transmite, o să îl auziți de către cei din SUA, de către mai multe țări care s-au confruntat cu situații de calamități”, a spus Raed Arafat.

El a subliniat, pe de altă parte, că populația face parte din sistemul de intervenție și că este nevoie de voluntari în cazul unor calamități. „În România este un sistem de intervenție care nu este foarte diferit de cel din Japonia. Bucureștiul trebuie să fie pregătit pentru intervenție, dar Bucureștiul nu va interveni singur în București. Niciodată, într-o țară ca România, nu se va aștepta ca Bucureștiul să facă față singur (în cazul unui seism mare – n.r.), este imposibil. Trebuie să pregătim o țară întreagă să intervină nu numai în București. Sistemul național de intervenție trebuie să fie pregătit să reacționeze integral și integrat la orice situație. Am reușit să obținem autorizație din partea ONU pentru prima echipă de pompieri pentru căutare-salvare. Acum planul nostru este ca în fiecare județ să avem câte o astfel de echipă în următorii patru-cinci ani. Pregătirea personalului de intervenție este la fel de importantă ca și pregătirea populației. O țară întreagă va răspunde în situația unei calamități. Zona neafectată va fi cea care va interveni în zona afectată”, a adăugat Arafat.

La aceeași dezbatere, ambasadorul Japoniei la București, Keiji Yamamoto, a vorbit despre dezastrele pe care le-a cunoscut țara, dar și despre ajutorul dat României pe linia măsurilor de siguranță în cazul unui seism de magnitudine mare.

„Japonia a cunoscut multe dezastre naturale, de fiecare dată învățând din experiența respectivă și reușind să o depășească. (…) Este cunoscut faptul că și în România există temerea producerii, din nou, a unui cutremur de mari proporții, asemenea celui din anul 1977. Guvernul Japoniei a oferit colaborare Românie sub diverse forme, una dintre ele fiind proiectul de cooperare tehnică pentru reducerea riscului seismic la clădiri și structuri, desfășurat în perioada 2002-2007”, a spus diplomatul nipon.

La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Educației Tudor Prisecaru a spus că România, din păcate, se află „tot la început în ceea ce privește activitatea în prevenția cutremurelor”.

„S-au făcut pași importanți. ISU este una dintre organismele care a contribuit din plin la educarea populație. Evenimentele destinate educării populației au fost destul de rare, ele trebuie îndesite, trebuie să devină o practică săptămânală în școli, grădinițe, instituții, în clădirile care asigură funcționalitate. Din experiența japoneză se poate învăța foarte mult. Am inițiat două proiecte care prevăd achiziția unor centre de date care să permită stocarea unitară a acestor măsurători și, ulterior, să se poată face o analiză statistică pertinentă și globală. Aceste centre de date vor intra în funcțiune în cursul anului viitor”, a mai spus Prisecaru.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
Triplă crimă. O bunică și cei doi nepoți ai săi, găsiți morți în apartamentul în care locuiau
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
VIDEO. Încăierare masivă între două familii de români, la Dortmund
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?