Prima pagină » Știri » GODPORAȚIA. BOR DEASUPRA TUTUROR

GODPORAȚIA. BOR DEASUPRA TUTUROR

La peste 2.200 de metri altitudine, între Refugiul Salvamont și Crucea Caraiman, Arhiepiscopia Bucureștilor vrea să contruiască un lăcaș de cult. Dacă planurile se vor concretiza, va fi biserica din România situată la cea mai mare altitudine. Reprezentații BOR susțin că această initiativă vine ca răspuns la solicitările pe care le-au primit de la turiști și pelerini. Până acum, Arhiepiscopia a obținut terenul unde vrea să construiască biserica și un aviz de bioversitate de la administrația Parcului Natural Bucegi. Pentru ca lucrările de construcție să poată începe este însă nevoie de un aviz de construcție, de aprobarea PUZ-ului și de proiectul și documentația tehnică a construcției. Inițiativa este contestată de iubitorii muntelului care au semnat o petiție pe care au înaintat-o Comisiei pentru Mediu a Parlamentului European.

Biserica din România situată la cea mai mare altitudine ar putea fi construită pe platoul Bucegi, la 2.269 de metri, între Refugiul Salvamont și Crucea Caraiman. În prezent, Mânăstirea Muntele Ceahlău și Mânăstirea Piatra Tăieturii (Munții Bistriței), situate la 1.700 de metri, dețin acest record. Construcția va fi finanțată de Arhiepiscopia Bucureștilor, care a inițiat acest proiect la „dorința pelerinilor și a turiștilor”.

„Acel lăcaș de cult nu încurcă cu nimic caracterul natural al parcului, dimpotrivă, îl înfrumusețează și îi dă o semnificație spirituală aparte. Nu este singura bisericuță de mici dimensiuni, ca un altar de rugăciune, construită la astfel de înălțimi”, a declarat pentru gândul părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. 

Arhiepiscopia Bucureștilor a obținut deja terenul pe care ar urma să fie construită biserica, printr-o donație a primăriei din Bușteni, și avizul de biodiversitate de la Consiliul Științific al Parcului Natural Bucegi, prin care se atestă faptul că viitoarea construcție nu va afecta zona protejată. Pentru a putea demara însă construcția, Arhiepiscopia mai trebuie să obțină un aviz de construcție de la administrația Parcului Natural Bucegi și aprobarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Județean Prahova. Abia după aceea, va putea fi elaborat proiectul și documentația tehnică necesare începerii construcției bisericii. 

Primăria Bușteni a donat locul unde ar trebui să fie construită biserica 

Primăria din Bușteni a donat 3.000 de metri pătrați pe platonul Bușteni Arhiepiscopei Bucureștilor pentru viitoarea biserică, primarul orașului motivând că e nevoie de biserică unde pelerinii „să se roage pentru eroii neamului”.

„Cei din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor au făcut un studiu că pe acolo trece foarte multă lume și nu există o biserică a pelerinului unde să se roage pentru eroii neamului. Multă lume nu poate ajunge până la Cruce, poate vine până la bisericuță să aprindă o lumânare la eroii neamului, acolo. Să aibă și ei unde să se roage acolo, un loc”, a declarat pentru gândul primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin.

Directorul Parcului Bucegi: Arhiepiscopia a înaintat PUZ-ul înainte de a obține avizul de construcție  

Consiliul Științific al Parcului Natural Bucegi a eliberat un aviz de biodiversitate, necesar pentru obținerea ulterioară a unui aviz de construcție. Arhiepiscopia s-a grăbit însă să înainteze PUZ-ul la Consiliul Județean Prahova fără să aibă și un aviz de construcție. Directorul Parcului Natural Bucegi, Horia Iuncu. Acesta a explicat pentru gândul că pentru eliberarea unui aviz de construcție în acea zonă este nevoie de modificarea legii, care nu se poate face mai devreme de 2016. 

„Cei de la Consiliul Științific au făcut un studiu de biodiversitate și au ajuns la concluzia că pătura ierbacee care, teoretic, ar putea fi afectată de construcția bisericii, nu este de valoare europeană și se poate face construcția. Ca să poată face această construcție, trebuie ca acea suprafață să fie trecută din zona de management durabil, unde se pot face doar activități de pășunat, fiind zonă alpină, în zona de dezvoltare durabilă, unde se pot face construcții. Acest lucru nu se poate realiza decât după modificarea planului de management, în 2016”, a declarat Iuncu.

Parcul Natural Bucegi este împărțit în două zone – una de management durabil și una de dezvoltare durabilă, fiind considerat arie protejată. În zona de management, conform legii 49/2011, sunt permise numai activități de ecoturism care nu necesită realizarea unei construcții. În zona de dezvoltare durabilă, se pot realiza contrucții după obținerea unui aviz de mediu și a unui aviz de construcție din partea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului sau de la Administrația Parcului Natural Bucegi.

„Acolo nu pot să contruiască pentru că este pășune și e schimbarea categoriei de folosință. Este o lege și dacă aș vrea eu sau cineva să o încalce, este infracțiune”, a completat Iuncu. 

Cu toate acestea, BOR a anunțat că au obținut deja avizul de construcție. Informația a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al BOR. „Administratorul a dat un aviz în deplină cunoștință de cauză cu o analiză minuțioasă, după care s-au urmat ceilalți pași”, a mai spus părintele Constantin Stoica.

Arhiepiscopia Bucureștilor a înaintat Planul Urbanistic Zonal către Consiliul Județean Prahova. Acesta va fi evaluat în cadrul Comisiei Tehnice de Urbanism și Avizare, după obținerea tuturor avizelor – de construcție și de mediu.

„PUZ-ul lor este degeaba făcut pentru că zona aia trebuie să fie de dezvoltare durabilă și pe urmă, prin PUZ, terenul ăla, din pășune, să se transforme în teren PUZ construcții. Li se pot aproba 7.000 de PUZ-uri. Este vorba despre legea 49″, a explicat Horia Iuncu.

Cosma: Patriarhia se gândește să se apropie mai mult de centrul spiritual al dacilor 

Președinte CJ Prahova, Mircea Cosma, crede că prin această inițiativă Patriarhia „se gândește să se apropie mai mult de centrul spiritual al dacilor”, dar mărturisește că nu știe „ce legătură are asta cu construirea unei biserici”. Cosma nu pare să se opună însă acestui proiect.

„Astăzi, când ne ducem să facem turism, ne ducem în două locuri – la biserici vechi și la cetăți vechi. Restul nu contează prea mult. Deci, peste vreo 500 de ani, românii se vor duce la ea, ca la un monument istoric. Știți, acolo e un centru de spiritualitate”, a declarat pentru gândul Cosma.

Construcția bisericii, contestată: „Am crescut în acei munți. Mă doare!”

Intrigat de faptul că Arhiepiscopia vrea să construiască o biserică într-o zonă protejată, Cristin Adrian Petre a formulat o petiție împotriva acestui proiect, semnată până la data publicării acestui articol de 21.000 de persoane care își  doresc ca pășunea de lângă Crucea Caraiman să rămână liberă. De asemenea, acesta a creat și o pagină de Facebook unde peste 15.000 de oameni s-au declarat împotriva construirii bisericii de pe Platoul Bucegi.

„Acțiunea nu este împotriva bisericii! Acțiunea este îndreptată împotriva oricărei construcții, în afara celor prevăzute de lege, din Parcul Natural. Chiar îmi pare rău că a fost Biserica cea care a inițiat acest proiect. Scopul acestei acțiuni este respectarea legii. De 30 de ani bat acei munți. Eu am crescut în acei munți. Mă doare”, a declarat Cristin Adrian Petre pentru gândul.

Petiția inițiată de Petre a fost înaintată Comisiei pentru Mediu a Parlamentului European, în condițiile în care Platoul Bucegi face parte din rețeaua ecologică de arii protejate Natura 2000 și se află în categoria V a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Reprezentantul BOR dă însă asigurări că mediul natural și frumusețea zonei unde va fi contruită biserica nu vor fi afectate.

„Noi ținem cont de părerea celor 20.000 de oameni, dar îi asigurăm că nimic frumusețea naturală a acelui parc nu va fi știrbit prin această mică bisericuță. Această biserică se va construi cu respectarea tuturor reglementărilor în domeniu, inclusiv în ceea ce privește protecția mediului. De aceea se fac aceste demersuri care sunt foarte laborioase și se fac în timp”, a declarat părintele Constantin Stoica, referitor la petiția făcută de iubitorii muntelui.

(Mădălina Manea)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Incendiu în toiul nopții pe Aeroportul Otopeni. O femeie, suspectată că a provocat focul între două terminale
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Antena 1, acuzată că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă de azi-noapte, pentru Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Cel 4 detalii ciudate observate în timpul probei
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
Nava atacată miercuri în Marea Neagră s-a scufundat. Se îndrepta spre Constanța și transporta mărfuri periculoase
Click
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Am aflat cine este a doua femeie care face amor la Insula Iubirii 2026. Cine cade în ispită, după Bibi
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câte zile ar trebui să asigure un kit de urgență? Recomandările autorităților
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute