Prima pagină » Magazin » O nouă pistă pentru elucidarea „Triunghiului Bermudelor”

O nouă pistă pentru elucidarea „Triunghiului Bermudelor”

O nouă pistă pentru elucidarea „Triunghiului Bermudelor
În acest an, trei cratere imense au apărut în Siberia, dând naștere unor numeroase teorii privind cauza apariției acestora. Acum, după studii intense făcute de oamenii de știință, s-a ajuns la concluzia că explicațiile găsite în acest caz ar putea fi folosite și pentru a dezlega misterul "Triunghiului Bermudelor".

În luna iulie a acestui an, un crater uriaș, cu un diametru de 80 de metri și o adâncime de 30 de metri, s-a format brusc în Peninsula Iamal (Siberia), într-o provincie al cărei nume se traduce prin sintagma „Capătul lumii”, determinându-i pe oamenii de știință să se deplaseze de urgență în regiune pentru a cerceta fenomenul misterios, notează Mediafax.ro.

Ulterior, alte două cratere, cu adâncimi de 15 metri, respectiv 4 metri, au apărut în alte două regiuni din Siberia.

După studiile efectuate în zonă, experții ruși au ajuns la concluzia că aceste cratere au fost provocate de explozii de gaze naturale, care au legătură că fenomenul de încălzire globală.

„Craterul reprezintă cel mai probabil rezultatul acumulării unei presiuni excesive sub pământ, din cauza schimbărilor de temperatură din regiune”, a declarat Andrei Plekhanov, un reputat cercetător de la Centrul pentru studii arctice.

„Principalul element îl reprezintă o eliberare de hidrați de metan (o substanță solidă, un amestec de gheață și metan). S-a dovedit că există astfel de hidrați atât în subsolul peninsulei, cât și în straturile de la suprafață. Pot fi și alți factori. Fiecare din acest factor a contribuit la declanșarea exploziei care a provocat apariția craterului”, a explicat un alt cercetător, Vladimir Potapov.

El a explicat, de asemenea, că cel mai mare crater este situat la intersecția dintre două falii tectonice: „Peninsula Iamal este liniștită din punct de vedere seismic, însă în aria craterului se pare că au existat multiple mișcări tectonice. Asta înseamnă că temperatura era mai înaltă decât normal”.

Continuarea citiți-o AICI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
Cancan.ro
Meteorologii Easeweather au anunțat deja prima zăpadă. Pe ce dată se întorc ninsorile în România. Este mult mai repede ca în alți ani
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”
Mediafax
Pe ce voturi mizează Adrian Veștea să își treacă Guvernul: care tabără câștigă
Click
Un nou trend în materie de vacanțe, tot mai popular printre români. Cât costă excursiile de o zi prin Europa: „Aş recomanda oricui”
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Primele rezultate ale autopsiei în cazul băiețelului de 2 ani găsit mort într-un apartament din Galați. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
O structură uriașă se ascunde sub gheața Antarcticii