Prima pagină » Economic » Ponta îi cere lui Rus să „salveze” Tarom

Ponta îi cere lui Rus să „salveze” Tarom

Ponta îi cere lui Rus să
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ioan Rus, să găsească o soluție rațională cu sindicatul companiei aeriene Tarom, astfel încât să poată fi "salvat" unul dintre brandurile românești.

„Aveți tot sprijinul din partea noastră pentru dialogul cu sindicatele din transport. Mă bucur că ați avut succes și am găsit o soluție rațională în zona feroviară, sunt convins că veți găsi o soluție rațională și ca să salvăm unul din brandurile românești, Tarom-ul, și vă rog mult să o faceți cu aceeași înțelepciune și spirit antreprenorial pe care l-ați avut până acum”, a spus Ponta ministrului, în ședința de guvern.

El a arătat că, dintre toate problemele care trebuie rezolvate la nivel general, o parte dintre acestea pot fi soluționate, iar altele nu, dar se dorește să existe un dialog.

Tarom poartă negocieri cu reprezentanții sindicatelor pentru elaborarea unor acorduri care vor ține cont atât de cererile sindicale, cât și de prevederile legale și bugetul companiei, și arată că va relua discuțiile pentru un nou contract colectiv de muncă.

În septembrie, mai multe curse Tarom au fost anulate sau întârziate din cauza unor acțiuni spontane din partea unor piloți și ai unor însoțitori de zbor.

Surse din rândul piloților au declarat atunci pentru MEDIAFAX că protestul piloților Tarom a fost declanșat din cauza nemulțumirilor privind salariile și noul contract colectiv de muncă – înregistrat fără să se țină cont de revendicările lor -, dar și pe fondul unora privind managementul companiei.

Potrivit surselor, conducerea companiei Tarom s-ar fi folosit de sindicatul majoritar și de alte două sindicate mai mici pentru a putea înregistra la ITM noul contract colectiv de muncă, fără a lua în calcul cerințele piloților.

Venitul brut al unui pilot comandant este format din salariul net de 13.000 de lei pe cartea muncă, plus 90 de euro pentru o cursă externă, iar însoțitorii de bord de la Tarom au un salariu de 1.600 de lei net pe cartea de muncă, la care se adaugă diurnele externe – 600 de euro net lunar.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunțat anterior, după o întâlnire cu șefii și sindicatele din Tarom, că trimite Corpul de Control la companie, pentru a vedea dacă există probleme de management.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!