Prima pagină » Știri externe » La o lună de la declanșarea protestelor, manifestanții din Hong Kong sunt în continuare în stradă

La o lună de la declanșarea protestelor, manifestanții din Hong Kong sunt în continuare în stradă

La o lună de la declanșarea protestelor, manifestanții din Hong Kong sunt în continuare în stradă
La o lună de începutul manifestațiilor masive din Hong Kong, mișcarea prodemocrație se întreabă cum să își mențină dinamica, în timp ce protestatarii care ocupă în continuare străzile afirmă că fosta colonie britanică s-a schimbat deja pentru totdeauna, relatează AFP.

La 28 septembrie, campania de mobilizare pentru a cere instaurarea unui veritabil sufragiu universal în regiunea autonomă aflată sub tutelă chineză s-a accelerat brusc. Manifestanții, înarmați doar cu umbrele pentru a se apăra de gazele lacrimogene lasante de poliție, au atras în stradă zeci de mii de alți cetățeni.

În decurs de o lună, numărul manifestanților s-a redus considerabil dar unii dintre ei ocupă în continuare trei cartiere din Hong Kong.

Puțini observatori se așteaptă ca Beijingul să cedeze în fața revendicărilor manifestanților. Deși China acceptă principiul sufragiului universal pentru alegerea șefului Executivului local în 2017, ea vrea să păstreze totuși controlul asupra procesului electoral și să controleze candidaturile.

Guvernul local pare să fi ales să lase mișcarea să se stingă de la sine. Cei șapte milioane de locuitori ai Hong Kong-ului, care traversează cea mai gravă criză de la retrocedarea sa către China în 1997, s-au săturat să lupte împotriva ambuteiajelor monstruoase și a mijloacelor de transport public supraaglomerate. Comercianții se plâng că cifra lor de afaceri a scăzut vertiginos în acest oraș unde chiriile sunt printre cele mai mari din lume.

Liderii mișcării, sub presiune, se întreabă ce tactici să adopte. Pentru Joshua Wong, unul dintre liderii studenților, există o singură certitudine: retragerea nu este o opțiune.

„Ocupanții vor să reziste”, a declarat el pentru AFP din Admiralty, principala zonă ocupată de manifestanți în apropiere de sediul puterii locale. „Fără un rezultat concret, ocupanții vor dormi în fiecare noapte în corturi”.

Protestatarii sunt mândri de tabăra lor de corturi, unde gunoiul este colectat selectiv meticulos, unde studenții studiază într-un loc rezervat pentru acest lucru și unde mii de persoane se adună în weekend pentru a aplauda discursurile.

„Aceasta este utopia Hong-Kong-ului”, susține Jimmy Leung, în vârstă de 31 de ani, care cântă la chitară în fața cortului unui prieten.

Mulți manifestanți se entuziasmează în fața artei stradale care a înflorit în acest centru al capitalismului financiar internațional.

„Aici, chiar și când nu ne cunoaștem, putem discuta probleme politice”, exclamă Wing Mak, în vârstă de 37 de ani.

Cu toate acestea, nu este totul perfect în noul Hong Kong, recunoaște Jimmy Leung. După 30 de nopți în care a dormit sub o autostradă urbană cu nouă benzi, el este obosit. Vrea ca manifestanții și Guvernul să ajungă mai repede la un acord. „Nu este plăcut aici. Dar trebuie să insistăm pentru a obține ceea ce este corect”.

Guvernul a făcut o propunere săptămâna trecută, dar fără a genera prea mult entuziasm. El a propus să predea Beijingului un raport despre evenimente și să înființeze o comisie comună cu privire la reformele politice de după 2017.

Manifestanții se plâng de lipsa de strategie a liderilor mișcării, care par divizați cu privire la calea ce trebuie urmată. Ei au fost invitați să voteze duminică pentru a alege între compromis și confruntare, dar scrutinul a fost anulat în ultimul minut.

„Toate acestea sunt discuții sterile, fără propuneri solide”, se plânge Wing Mak.

Unii vorbesc despre extinderea campaniei de nesupunere civilă cu o grevă a impozitelor sau operațiuni de blocare a circulației, de exemplu. Benny Tai, cofondatorul mișcării prodemocrație Occupy Central sugerează organizarea în Hong Kong a unui referendum pe tema reformelor democratice.

Marți, ei vor marca împlinirea unei luni de la începutul manifestațiilor cu 87 de secunde de liniște (pentru cele 87 de salve de gaze lacrimogene lansate la 28 septembrie) și o reuniune.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce arată un sondaj despre femeile din România aflate la menopauză sau perimenopauză?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!