Prima pagină » Știri » Ce se ascunde în spatele geamului acestui apartament din Botoșani. Vecinii sunt disperați

Ce se ascunde în spatele geamului acestui apartament din Botoșani. Vecinii sunt disperați

Botoșăneanul publică un fotoreportaj cu un apartament din oraș, despre care scrie că este ''mai mizerabil ca un grajd de animale''.

”Dezastrul se poate observa din exterior. La etajul 1, unde locuiește Daniela F., ferestrele apartamentului fie sunt înnegrite de mizerie, fie lipsesc și sunt înlocuite cu cartoane la fel de mizerabile sau cu un fel de jaluzele. Apoi se simte mirosul greu”, începe materialul din presa locală.

”Urcăm la etajul 1. Ușa de la apartamentul femeii care nu și-a făcut curat de ani de zile este căscată larg. Înăuntru se poate observa dezastrul. Tocurile de la uși sunt înnegrite de jeg, iar peste tot pe hol sunt aruncate tot felul de lucruri. Locul arată mai murdar decât un container de gunoi și pare pustiu. Stăpâna casei nu se vede pe nicăieri”, scrie Botoșăneanul.

”Miroase, e focar de infecție, am un copil, este foarte rău. Miroase și iarna, și vara, tot timpul. De foarte multe ori am încercat să cerem ajutor, dar nu suntem băgați în seamă. Doamna (n.r. care locuiește în apartament) are probleme psihice. Eu sufăr (n.r. din cauza mirosului din apartamentul vecin) din 2004, e din ce în ce mai grav”, spune o vecină a femeii.

Autoritățile au încercat de mai multe ori să pătrundă în apartament, însă s-au lovit mereu de refuzul femeii. ”Se pare că Daniela F. este fiica unui fost medic de la Botoșani, fiind o femeie cu educație. Prin nu se știe ce conjuncturi, se pare că a rămas singură. Trăiește mai rău ca un animal, în condiții care îi pun sănătatea în pericol și se hrănește de la ghena de gunoi. Mai grav este faptul că pune în pericol sănătatea a zeci de oameni care au avut ghinionul să locuiască pe strada respectivă”, conchide Botoșăneanul.

Iată mai jos câteva fotografii din apartament.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!