Prima pagină » Știri externe » Un pacient al unui spital din Spania a dispărut în 2011. Trei ani mai târziu, cadavrul său a fost găsit ascuns în capelă

Un pacient al unui spital din Spania a dispărut în 2011. Trei ani mai târziu, cadavrul său a fost găsit ascuns în capelă

Un pacient al unui spital din Spania a dispărut în 2011. Trei ani mai târziu, cadavrul său a fost găsit ascuns în capelă
Un cadavru mumificat, care ar putea aparține unui pacient dispărut la sfârșitul lui 2011, a fost găsit într-un spital din Modena (nord), a anunțat agenția italiană Ansa, citând un comunicat al spitalului, relatează AFP.

Cadavrul, găsit în spatele unei țevi din capela spitalului, ar putea aparține unui bărbat în vârstă de 65 de ani dispărut în urmă cu aproape trei ani în timp ce era internat la neurochirurgie, potrivit Ansa.

„Pentru moment nu se poate confirma dacă este vorba de pacientul dispărut la sfârșitul lui 2011”, a precizat spitalul, citat de agenția italiană.

AFP nu a putut să obțină imediat mai multe informații din partea acestei instituții.

Potrivit Ansa, cadavrul a fost găsit în urma unor căutări relansate în mai de spital la cererea familiei pacientului dispărut.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat cu plantele atunci când Pământul s-a încălzit în urmă cu 56 de milioane de ani?