Prima pagină » Sport » Dinamo a rămas fără antrenor

Dinamo a rămas fără antrenor

Dinamo a rămas fără antrenor
Tehnicianul Flavius Stoican și-a reziliat, miercuri, pe cale amiabilă, contractul cu FC Dinamo, informează site-ul oficial al grupării "alb-roșii".

Conform sursei citate, decizia a fost luată în urma unei ședințe ce a avut loc, miercuri, la Rin Grand Hotel, și la care au participat Flavius Stoican, finanțatorul Ionuț Negoiță și conducerea clubului.

„Azi, la Rin Grand Hotel, a avut loc o ședință la care au participat conducerea clubului FC Dinamo București, antrenorul Flavius Stoican și finanțatorul echipei din «Ștefan cel Mare», Ionuț Negoiță. În urma discuțiilor purtate, FC Dinamo București și antrenorul Flavius Stoican au decis rezilierea pe cale amiabilă a contractului de muncă al tehnicianului”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul fcdinamo.ro.

Flavius Stoican a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo la 22 septembrie 2013, înaintea unui meci din Cupa României – Timișoreana, cu Sănătatea Cluj.

În acest sezon, după disputarea a 14 etape, Dinamo ocupă locul șase cu 22 de puncte, la 12 puncte de liderul Steaua. În ultimele trei partide disputate de Dinamo, gruparea „alb-roșie” a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei României de către divizionara secundă CS Mioveni și a pierdut partidele de campionat cu Steaua, scor 0-3, și FC Viitorul, scor 2-3.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Ultima carte a lui Carol al II-lea: apropierea de Hitler și prețul ei