Prima pagină » Magazin » Misiune fără precedent: un robot va coborî pe o cometă. LIVE VIDEO

Misiune fără precedent: un robot va coborî pe o cometă. LIVE VIDEO

Misiune fără precedent: un robot va coborî pe o cometă. LIVE VIDEO
Robotul Philae s-a desprins de sonda spațială Rosetta și se îndreaptă spre cometa Ciurimov-Gherasimenko, cu care va intra în contact după șapte ore de cădere liberă și, dacă totul va merge bine, va realiza o premieră în istoria spațială, a anunțat, miercuri, Agenția Spațială Europeană (ESA).

Robotul a fost lansat de sonda europeană Rosetta în jurul orei 09.00 GMT. „Totul a mers bine. Suntem cu toții foarte fericiți. Totul s-a desfășurat fără probleme”, a declarat Andrea Accomazzo, directorul de zboruri spațiale al misiunii Rosetta, din cadrul Centrului european pentru operațiuni spațiale (ESOC) al ESA, din orașul german Darmstadt.

„Philae a plecat – este pe cale să coboare spre cometă”, a adăugat el pe Twitter, potrivit AFP.

Anunțul desprinderii robotului de sonda purtătoare a fost salutat cu ropote de aplauze și multe îmbrățișări de specialiștii de la ESOC.

Coordonatorii misiunii Rosetta, o sondă care călătorește de 10 ani în spațiu, au aprobat miercuri dimineață demararea operațiunii de desprindere a robotului-laborator Philae, care are o greutate de 100 kilograme.

Lansat la o distanță de circa 20 de kilometri de cometă, Philae va avea nevoie de o cădere liberă de șapte ore pentru a se poziționa pe nucleul cometei Ciurimov-Gherasimenko. Situl ales pentru acea operațiune periculoasă, denumit Agilka, este o zonă cu o suprafață de aproximativ 1 kilometru pătrat, aflată pe un mic lob al nucleului cometei.

Această plasare a robotului Philae pe suprafața cometei va reprezenta o veritabilă provocare tehnologică. Micuțul robot va trebui să se plaseze pe o cometă aproape deloc „cooperantă”, cu o formă neregulată și un relief accidentat, în contextul în care natura scoarței sale rămâne o chestiune deocamdată necunoscută.

Dacă Philae se va ancora așa cum este prevăzut pe nucleul cometei și dacă va reuși să comunice cu sonda Rosetta, confirmarea primei plasări reușite vreodată de un robot pe o cometă ar trebui să parvină pe Terra în jurul orei 16.02 GMT, cu un interval de incertitudine de 40 de minute.

Dacă Philae se va ancora corect pe suprafața cometei, va începe imediat să studieze nucleul, timp de două zile și jumătate, când va efectua analize științifice. Apoi, ritmul de lucru va fi determinat de reîncărcarea bateriilor sale.

Philae ar trebui să funcționeze până în luna martie, fiind condamnat „să moară de cald”, când cometa se va apropia de Soare.

Dar Rosetta va continua să escorteze cometa până ce aceasta se va apropia la cea mai mică distanță de Soare, în august 2015.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...