Prima pagină » Magazin » Membrii Interpol, blocați de două zile în zăpadă

Membrii Interpol, blocați de două zile în zăpadă

Membrii Interpol, blocați de două zile în zăpadă
Membrii grupului american Interpol sunt blocați de două zile într-un autocar pe o șosea din apropierea orașului american Buffalo din cauza puternicei furtuni de zăpadă care afectează partea de nord a SUA, scrie joi site-ul www. junkee.com, afirmând că viața artiștilor ar putea fi în pericol.

Aflat într-un turneu, grupul a anunțat miercuri pe pagina sa de internet că este nevoit, cu părere de rău, să-și anuleze concertul de joi din Montreal întrucât vehiculul în care se află este oprit de peste 40 de ore în nămeți în statul New York.

Redat la început într-o manieră destinsă în mesajele postate pe rețelele de socializare de către membrii formației, incidentul devine tot mai puțin vesel și începe chiar să capete accente dramatice. Inițial, muzicienii au profitat de oprire pentru a trage un pui de somn sau a sta la taifas și s-au încălzit cu vodcă. După o lungă așteptare, ninsoarea a încetat, dar tocmai când ei începuseră să spere că vor scăpa în curând din coșmarul alb, furtuna a reînceput.

Conform agențiilor internaționale de presă, violenta furtună de zăpadă din apropierea lacului Erie s-a soldat până joi cu opt morți, mii de vehicule continuă să fie înzăpezite pe șoselele din nordul SUA, iar prognozele meteo anticipează că ninsoarea va continua. În unele zone din Buffalo, stratul de zăpadă a ajuns la 1,5 metri înălțime, precipitațiile căzute în numai 24 de ore echivalând cu cele înregistrate în mod obișnuit într-un an întreg, transmite AFP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Criza politică împinge România spre un șoc economic devastator. Avertismentul unui economist de top
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Un medicament bazat pe cupru elimină acumularea de proteine ​​​​care cauzează boala Alzheimer la șoareci