Senatorul PNL Dian Popescu a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare

Senatorul PNL Dian Popescu a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare
Publicat: 28/11/2014, 11:03
Actualizat: 09/04/2019, 04:57

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) l-a condamnat pe Dumitru Dian Popescu la cinci luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de doi ani și cinci luni.

Prin aceeași decizie, Dian Popescu a fost achitat pentru infracțiunile de uz de fals și de dare de mită de care l-au acuzat procurorii.

Fratele lui Dian Popescu, Gabriel Titus Popescu, a fost condamnat tot la cinci luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, pedeapsă suspendată pe un termen de încercare de doi ani și cinci luni. Acesta a mai primit o pedeapsă de două luni de închisoare pentru uz de fals, care a fost contopită cu cea de cinci luni.
În același dosar, Florin Pavel, primarul comunei Peștișani la data faptelor, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu și 30.000 de lei amendă penală pentru neglijență în serviciu. Instanța a dispus și în cazul lui Pavel suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de șase ani.

Instanța l-a achitat pe fostul secretar general adjunct în Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu în formă calificată.

Omul de afaceri gorjean Dan Radu Floarea a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu și uz de fals, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de încercare de șase ani. Floarea a fost acuzat că firma sa, deși avea de executat la Peștișani un campus școlar pentru care primise banii necesari, nu a făcut această lucrare.
Nicolae Isar, fost diriginte de șantier la firma lui Dan Radu Floarea, a fost și el găsit vinovat și condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de patru ani, pentru complicitate la abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale.

Instanța a luat act că Primăria comunei Peștișani nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Completul de cinci judecători al aceleiași instanțe.

În 12 decembrie 2012 cei șase au fost trimiși în fața instanței și, conform rechizitoriului întocmit de Parchetul Tribunalului Gorj, Dian Dumitru Popescu și fratele său, Gabriel Titus Popescu, în calitate de administratori la Maserati SRL Țicleni, au încasat, în mod necuvenit, de la Primăria Peștișani 154.000 de lei pentru lucrări de proiectare și execuție, care nu au fost însă realizate.

Cei doi au fost acuzați de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dar și de uz de fals întrucât, la un control, au prezentat Curții de Conturi documente care nu corespundeau realității. Documentele respective sunt procese-verbale de luare în custodie a unor mărfuri, firma celor doi trebuind să construiască la Peștișani un stadion pentru care de la bugetul de stat, Guvern și autorități locale a fost alocată suma de circa 650.000 de lei pentru ca investiția să fie finalizată în zece luni, în cursul anului 2009. Termenul de finalizare a lucrărilor nu a fost însă respectat, lucrările la stadion începând abia în vara anului 2012, după declanșarea anchetei procurorilor.

Dian Popescu a mai fost acuzat de anchetatori de dare de mită, întrucât i-ar fi oferit, în anul 2008, primarului comunei Peștișani, Florin Pavel, membru al PNL Gorj, 7.000 de lei, banii fiind folosiți atunci, susțin anchetatorii, în campania electorală. Suma a fost dată „în scopul obținerii unui contract pentru proiectare și execuție lucrări”, după cum se preciza în rechizitoriul procurorilor.

Dian Popescu și fratele său au fost reținuți în luna iulie 2012, pentru 24 de ore, ulterior instanțele respingând solicitarea de arestare preventivă a celor doi.

Primarul Florin Pavel a fost arestat preventiv de la sfârșitul lunii iunie, imediat după ce a fost ales pentru ce de-al treilea mandat de edil al comunei Peștișani. Ulterior, mandatele sale de arestare preventivă au fost prelungite succesiv, pâmă când, în 1 februarie 2013, ICCJ a dispus eliberarea sa.

Pavel a fost trimis în judecată pentru trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, pentru două fapte de luare de mită, precum și pentru neglijență în serviciu.

Conform rechizitoriului înaintat Tribunalului Gorj, Pavel, în calitate de ordonator de credite, a dispus la plată aproape 1,6 milioane lei către firma Tech Safety SRL Târgu Jiu, deținută de omul de afaceri Dan Radu Floarea. Firma respectivă avea de executat la Peștișani un campus școlar care, la fel ca și în cazul stadionului ce trebuia realizat de firma lui Dian Popescu, nu a fost finalizat nici până în prezent.

Anchetatorii susțin că Pavel a dispus plata sumei de 1,6 milioane lei pentru lucrări neexecutate. În schimb, firma lui Floarea a executat lucrări la un apartament deținut de primar, valoarea acestiora fiind estimată la 1.600 de lei.

Florin Pavel mai fost acuzat de procurori și că a acceptat la plată două contracte de cesiune de creanță în valoare de 2,5 milioane lei de la două persoane fizice cu care Primăria Peștișani nu avea nicio relație contractuale. Cele două persoane fizice sunt Aristică Doru Șerban și soția sa Marioara, bărbatul fiind judecat în prezent pentru cămătărie, după ce a fost denunțat la Parchet de către Dan Radu Floarea.

Omul de afaceri s-a plâns că ar fi fost sechestrat și amenințat după ce a luat bani cu camătă de la Șerban, cunoscut ca „Habitu”, bani pe care nu ar fi putut să-i restituie în totalitate. El a convenit atunci cu primarul Pavel, ca în contul banilor pe care îi avea de încasat pentru lucrările la campusul școlar, Primăria Peștișani să-i plătească lui Habitu datoriile sale, edilul fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, mai ales că Tech Safety avea relații contractuale cu Consiliul Local Peștișani, nu cu Primăria.

Pavel s-a consultat înainte de a accepta cesiunea de creanțe către Habitu cu factori de decizie din cadrul Direcției Finanețelor Publice Gorj, din această cauză procurorii trimițându-l în judecată și pe fostul șef al Direcției Contribuabili Mici și Mijlocii, Dumitru Pârvulescu, care în iunie 2012a fost numit secretar general adjunct al Ministerului Economiei.

Pârvulescu este acuzat că „în mod direct și nemijlocit a îndemnat pe inculpatul Pavel Ion Florin să semneze două contracte de cesiune de creanță în valoare de 2.500.000 lei către două persoane fizice, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă și de a încerca să influențeze o persoană cu atribuții de serviciu să dispună plata prin trezorerie a acestei sume de bani către persoanele fizice”, el fiind acuzat de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată

La începutul lunii septembrie 2012, Pârvulescu a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior procurorul de caz neobținând mandat de arestare pe numele său.

La rândul său, omul de afaceri Dan Radu Floarea, este acuzat de procurori de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, după ce l-a determinat pe Pavel, în baza unor situații nereale, să facă plăți către firma sa în valoare de aproape 1,6 milioane lei. El este acuzat și de comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, după ce l-a îndemnat pe Pavel să semneze cele două contracte de cesiune de creanțe în valoare de 2,5 milioane lei.

Anchetatorii au reținut în sarcina sa și acuzațiile de uz de fals și dare de mită, ultima fiind formulată după ce firma sa a amenajat apartamentul primarului din Peștișani.

În același dosar a fost trimis în judecată și Nicolae Isar, fost diriginte de șantier la firma lui Dan Radu Floarea. Bărbatul este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grav și fals intelectual, după ce a întocmit și avizat situații de lucrări ce nu reflectă realitatea și în baza cărora Primăria Peștișani a plătit 1,6 milioane lei către Tech Safety SRL.

În acest dosar au mai fost cercetate și alte patru persoane, procurorii dispunând în cazul acestora aplicarea unei amenzi administrativede 1.000 de lei pentru fiecare. Trei dintre persoanele respective sunt angajați ai Primăriei Peștișani, cea de-a patra persoană fiind Lucreția Pârvulescu, soția inculpatului Dumitru Pârvulescu. Aceasta a fost anchetată după ce firma sa, care comercializează materiale de construcții, a eliberat pentru firma lui Dian Popescu un proces-verbal de custodie pentru materiale pe care acesta le-ar fi achiziționat de la ea. Pe parcursul cercetărilor Lucreția Pârvulescu a precizat că documentul nu conține date reale.

De asemenea, potrivit rechizitoriului, primarul Florin Pavel a mai fost trimis în judecată pentru că, în 2009, a ordonanțat la plată peste 132.000 de lei sub formă de drepturi salariale pentru angajații Primăriei Peștișani. O parte dintre aceștia și-au câștigat în instanță o serie de drepturi speciale, iar primarul a dispus ca toți salariații să primească aceleași drepturi, pe considerentul că așa ar fi fost corect față de toți, banii fiind încasați și de cei care nu deschiseseră proces pentru a câștiga sporurile respective.

Inițial, dosarul s-a judecat la Tribunalul Gorj, însă la începutul lui 2013 această instanță și-a declinat competența în favoarea ICCJ.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Polițista mituită de Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit femeia din partea judecătorilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după ce și-au făcut tratamente faciale