Prima pagină » Cultură » Spectacolul „Noul locatar”, de Eugène Ionesco, va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Interferențe

Spectacolul „Noul locatar”, de Eugène Ionesco, va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Interferențe

Spectacolul
"Noul locatar", de Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gábor, va avea două reprezentații la Festivalul Internațional de Teatru Interferențe.

„Noul locatar” își continuă traiectoria de succes, cu o a treia participare la un important festival de gen, după Festivalul Internațional Fest(in) pe bulevard și Festivalul Național de Teatru. Această producție a Teatrului Nottara a fost inclusă și în programul Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, de la Cluj-Napoca. Astfel, pe 2 decembrie, montarea va avea două reprezentații, de la orele 18.00 și 21.00.

Clujenii vor putea să-i vadă pe Francisco Alfonsín, Ada Navrot, Ion Grosu și Gabriel Răuță într-un spectacol în care poezia se îngemănează cu absurdul. Decorul, semnat de Helmut Stürmer, și costumele create de Corina Grămoșteanu sunt adevărate personaje în această dramă a aglomerării.

Trei zile i-au fost de ajuns lui Eugène Ionesco, pentru a-și vărsa în scris năduful pricinuit de propria mutare, de la un număr la altul, al aceleiași străzi. Ca și autorul, personajul principal este încet, încet sufocat de propriile obiecte, cărate de hamali, în noua sa locuință.

Urmărind dialogurile ionesciene, în versiunea românească a lui Vlad Russo și Vlad Zografi, publicul are acces la o mică bijuterie scrisă de membrul Academiei Franceze, dar nu prea vehiculată de teatre, cu excepția câtorva montări notabile, între care și cea din 2004, de la Northern Stage Ensemble din Newcastle, în regia aceluiași Gábor Tompa, regizorul și directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Actorul spaniol Francisco Alfonsín, prezent pe scenele din țara sa, dar și din Franța și Marea Britanie, este dirijorul acestui absurd dans al lucrurilor, purtate cu morgă comică de actorii Teatrului Nottara Ion Grosu și Gabriel Răuță. Și pentru că lucrurile se petrec în Franța, nu putea lipsi eterna portăreasă, iscoditoare și lacomă de bani, căreia Ada Navrot îi dă un pregnant relief comic. Ceea ce i-a și adus premiul pentru cea mai îndrăgită actriță, la Fest(in) pe bulevard 2014.

Festivalul Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, care se desfășoară în perioada 26 noiembrie -7 decembrie, a ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediție.

Tema din acest an a evenimentului este „Mărturiile corpului” și abordează experimente și descoperiri în domeniul expresivității corporale, marcante pentru istoria teatrului universal. Despre alegerea acestei teme, directorul artistic al Festivalului, Gábor Tompa, declara: „Libertate și sclavie, glorificare și umilire profundă, iubire și hărțuire, forță și slăbiciune, sănătate și boală, naștere și trecere în neființă – toate se ascund în acest titlu. Iar formele lor teatrale vă vor fi prezentate și de această dată prin viziunea unora dintre cei mai remarcabili creatori de teatru ai momentului”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!