Prima pagină » Știri » Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni

Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni

Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni
Fostul director al ROMATSA, audiat în dosarul accidentului din Apuseni

Tot vineri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), au mai fost audiate și alte persoane în același dosar, urmând ca anchetatorii să încerce să obțină informații de mai mulți martori în perioada imediat următoare.

La sfârșitul lunii noiembrie, fostul președinte al Comisiei de investigație privind accidentul aviatic din munții Apuseni, Sorin Cimpoeru, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, semnalând presiuni din partea superiorilor din cadrul Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile. În urma depunerii plângerii, procurorii au început urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conform reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Până la acest moment, în cadrul anchetei desfășurate de PICCJ, ROMATSA a trimis, în urma solicitării venite de la procurori, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituții, în timpul zborului aeronavei. Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secției Parchetelor Militare au mai cerut de la ROMATSA și documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului.

De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicații Speciale fișele de caz referitoare la accidentul aviatic și procedura urmată de operatorii serviciului 112, de la sesizare și până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaționale și protocoalelor în vigoare. Procurorii au solicitat STS declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum și relații privind tehnicile de localizare a apelanților acestui serviciu.

Procurorii au mai solicitat, de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), relații privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgență 112 și facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.

De asemenea, s-au mai primit de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării documentele prezentate în ședința din 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, dar și , înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării, venite de la Școala Superioară de Aviație Civilă.

În momentul de față, anchetatorii au mai strâns la dosar și raportul preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), document primit de la Ministerul Transporturilor.

De asemenea, au fost audiați ca martori angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naționale, controlori de trafic aerian, conducerea și personalul Școlii Superioare de Aviație Civilă, ofițeri de rang superior din Jandarmeria Română și Inspectoratului General al Aviației Civile, angajați ai Serviciului de Ambulanță București – Ilfov.

Părinții și sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declarații în anchetă, iar procurorii le-au pus la dispoziție dosarul.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba. În accident au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.

În acest caz, procurorii au decis începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, dar și pentru neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un deținut reclamă la CCR o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ILEGAL detenția”
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, s-a mutat cu iubitul ei la doar 18 ani. Cum a reacționat vedeta: „Copii mari, probleme mari”
Digi24
Cadavrele administrative ale statului: companii fără activitate, fără angajați și cu sedii fictive
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia a deschis comenzile pentru noul Sandero Stepway Hybrid 155. Cât costă în România
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările