Prima pagină » Economic » Tirajele ziarelor românești au continuat să scadă în vara lui 2014, cu o excepție: Ziarul Financiar

Tirajele ziarelor românești au continuat să scadă în vara lui 2014, cu o excepție: Ziarul Financiar

Tirajele ziarelor românești au continuat să scadă în vara lui 2014, cu o excepție: Ziarul Financiar
Tirajele ziarelor românești au continuat să scadă în perioada iulie-septembrie 2014- o tendință descendentă raportată în ultimii ani -, cifrele de vânzare fiind mai mici decât în perioada similară din 2013, excepția fiind cotidianul de business Ziarul Financiar, care este pe un trend ascendent.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), pentru perioada iulie – septembrie 2014, presa cotidiană centrală, mai ales cea quality, a înregistrat scăderi ale vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Poziția de lider în categoria quality este deținută de cotidianul Evenimentul zilei, editat de Editura Evenimentul Zilei și Capital, în scădere, însă, față de perioada similară a anului trecut. Astfel, pentru luna iulie, Evenimentul zilei a avut o medie de vânzări pe apariție de 13.257 de exemplare (14.100 în iulie 2013), în august – 13.244 de exemplare (13.943 în august 2013), iar în septembrie – 12.931 de exemplare (13.895 în septembrie 2013).

Poziția a doua a clasamentului este ocupată de România liberă, editat de Eta Media Publishers. România liberă a avut, în medie, vânzări pe apariție de 13.916 exemplare în iulie, în scădere comparativ cu perioada similară din 2013, când înregistra o medie de vânzări de 21.425 copii. În luna august, România liberă a avut o medie de vânzări de 11.961 de copii, în scădere față august 2013, când afișa o medie de vânzări de 21.490 copii. În luna septembrie, media de vânzări a cotidianului a fost de 12.263 de copii, în scădere față de septembrie 2013, când afișa o medie de vânzări de 15.606 de copii.

În topul ziarelor quality urmează, pe locul al treilea, Adevărul, editat de Adevărul Holding. Astfel, Adevărul a înregistrat în luna iulie o medie de vânzări de 8.702 exemplare, în scădere față de luna iulie 2013, când înregistra o medie de vânzări de 10.424 de copii. În luna august, media de vânzări a cotidianului Adevărul a fost de 9.233 de exemplare, în scădere față de aceeași lună a anului 2013, când afișa o medie de vânzări de 10.485 de copii. În luna septembrie a acestui an, media de vânzări a cotidianului Adevărul a fost de 9.019 de copii, comparativ cu 10.449 copii reprezentând media de vânzări în septembrie 2013.

Cotidianul Jurnalul Național, editat de Intact Publishing, ocupă poziția a patra, în scădere față de perioada similară a anului trecut. Astfel, în luna iulie, Jurnalul Național a avut o medie de vânzări pe apariție de 7.865 de exemplare (9.573 în iulie 2013), pentru ca în luna următoare media de vânzări să fie de 7.578 de exemplare (10.301 în august 2013). În ultima lună a celui de-al treilea trimestru, Jurnalul Național a înregistrat o medie de vânzări pe apariție de 8.376 de exemplare (9.299 în septembrie 2013).

La capitolul publicații financiare, Ziarul Financiar, editat de Mediafax Group, a avut o medie lunară de vânzări pe apariție pentru iulie de 8.783 de exemplare (în creștere față de iulie 2013, când avea 7.813 exemplare), de 8.841 de exemplare (7.893 copii în august 2013) și de 8.827 de exemplare (8.034 de exemplare în septembrie 2013).

În ceea ce privește cotidianele sportive, Gazeta Sporturilor, editată de Convergent Media (parte a Grupului Intact), se încadrează în trendul general, cu o medie de vânzări pentru luna iulie de 26.674 de exemplare (27.358 în iulie 2013), cu o medie de 28.590 de exemplare în august (31.139 în august 2013) și de 29.427 de exemplare în septembrie (30.975 în septembrie 2013).

Pe de altă parte, în categoria tabloidelor, Click!, editat de Adevărul Holding, este lider de vânzări și a raportat, în iulie, o medie de 108.424 de exemplare (în scădere mare față de iulie 2013, când înregistra o medie de 120.717 exemplare), în august, de 109.509 de exemplare (122.546 în august 2013) și, în septembrie, de 109.450 de exemplare (121.052 în septembrie 2013).

Pe poziția a doua în topul vânzărilor pe piața tabloidelor și a cotidianelor, în general, se situează Libertatea, publicație editată de Ringier România, ale cărei cifre au scăzut comparativ cu perioada similară a anului 2013: o medie de 66.589 de exemplare pe apariție în iulie (83.081 exemplare în iulie 2013), de 66.605 de exemplare în august (83.156 de exemplare în august 2013) și de 63.404 de exemplare în septembrie (82.693 de exemplare în septembrie 2013).

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat al BRAT remis MEDIAFAX, față de trimestrul anterior, în perioada iulie – septembrie 2014 se observă o scădere a mediei tirajului tipărit cu aproximativ 0,41% și a tirajului vândut cu aproximativ 2,09%. Tirajul difuzat a înregistrat o creștere de aproximativ 1,38%.

Față de trimestrul similar al anului 2013 se observă o creștere a mediei tirajului tipărit cu aproximativ 7,38% și a tirajului difuzat cu aproximativ 7,75%. Tirajul vândut a înregistrat o scădere de aproximativ 15,1%.

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presă scrisă, online, radio și outdoor).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolile de inimă ucid tot mai multe femei. Și lucrurile se vor înrăutăți
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cât costă o garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca: are baia pe casa scării
Mediafax
UNJR îi cere președintelui Nicușor Dan să retrimită în Parlament legea privind pensiile magistraților. Acuzații pentru premierul Ilie Bolojan
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?