Prima pagină » Știri politice » Liberalii sesizează neconstituționalitatea unui amendament la bugetul pe 2015 propus de PNL

Liberalii sesizează neconstituționalitatea unui amendament la bugetul pe 2015 propus de PNL

Liberalii sesizează neconstituționalitatea unui amendament la bugetul pe 2015 propus de PNL
Liberalii Georghe Tinel și Eugen Nicolăescu au prezentat, luni, sesizarea privind neconstituționalitatea legii bugetului de stat pe 2015, între aspectele reclamate de PNL regăsindu-se inclusiv un amendament inițiat de liberali în comisiile parlamentare de buget-finanțe și adoptat ulterior.

Liderul deputaților PDL, Tinel Gheorghe, a prezentat motivele pentru care PNL a sesizat Curtea Constituțională în privința Legii bugetului de stat pe 2015.

Primul argument invocat vizează faptul că proiectul legii bugetului de stat trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până la 15 noiembrie.

„În al doilea rând, nu avem strategie fiscal-bugetară, Legea responsabilității fiscal-bugetare spune clar că trebuie să ai până la 31 iulie strategie fiscal-bugetară, pentru trei ani de zile, în care să-ți stabilești clar cheltuielile cu principalii zece ordonatori de credite și să stabilești care este programul de investiții. Nu avem o asemenea strategie fiscal bugetară și din punctul ăsta de vedere este neconstituțională”, a mai declarat Tinel Gheorghe.

De asemenea, el a invocat ca motiv de neconstituționalitate prevederile unui amendament adoptat la forma legii bugetului de stat pe 2015 propusă de Guvern.

„Ultimul aspect pe care noi l-am sesizat se referă la faptul că noua formulă inclusă în buget pentru echilibrarea bugetelor locale noi o considerăm ca fiind adoptată neconstituțional. În prezent, în fiecare județ se constituie un fond de echilibrare din cota defalcată din impozit pe venit, de 18,5%, și din transferuri de la bugetul de stat. Resursele astfel constituite sunt împărțite unităților administrativ-teritoriale din județ pe baza unor formule care alocă sume mai mari comunităților sărace. Modificarea stabilește un mecanism diferit de alocare a fondurilor, în primul rând se stabilesc limite de venituri pe fiecare tip de unitate administrativ-teritorială, comună, oraș, municipiu, județ, care vor fi garantate prin sistemul de echilibrare. Mai precis, dacă veniturile proprii se situează sub acele limite, sistemul de echilibrare completează diferența. La nivelul unui județ, dacă resursele din cota defalcată din impozitul pe venit de 18,5% nu sunt suficiente pentru completări, atunci se alocă de la bugetul de stat sume defalcate din TVA, cu același scop. În final, după ce unitățile administrativ-teritoriale vor fi aduse la limita prestabilită, sumele rămase se împart după criterii de tip: populație, suprafață, lungimea drumurilor publice din administrare, pe județe și în interiorul acestora. Deși aceste modificări pot părea la prima vedere în favoarea comunităților locale, există câteva probleme legate de modul de legiferare și de impactul bugetar. În prima privință obiecțiile se referă la faptul că autoritățile locale nu au fost consultate, așa cum prevede articolul 18 din însăși Legea finanțelor publice locale. Amendamentul face ca legea bugetului de stat, care este lege ordinară, să reglementeze aspecte referitoare la Legea finanțelor publice locale, care este lege organică. (…) Iată de ce noi considerăm că modificarea sistemului de echilibrare a bugetelor locale, prin legea bugetului de stat, este neconstituțională”, a explicat Tinel Gheorghe.

Ulterior, viceliderul deputaților PNL Eugen Nicolăescu a susținut că, în cadrul ședinței comisiilor parlamentare reunite de buget-finanțe, opoziția ar fi reușit să limiteze „posibilul dezastru pe care l-ar fi produs adoptarea prin legea bugetului a modificării definitive a Legii finanțelor publice locale, în sensul în care amendamentul este valabil numai pentru anul 2015”.

„Le-a fost frică celor de la putere să ducă până la capăt o asemenea inițiativă, și atunci au acceptat, să spunem, o serie de bariere pe care noi le-am propus ca amendamente, și au acceptat ca după ce se termină semestrul I să aibă loc o evaluare a impactului pe care l-a produs aplicarea acestei noi formule de echilibrare și eventualele corecții care se nasc din această evaluare să fie avute în vedere la prima rectificare bugetară”, a mai spus Nicolăescu.

La întrebarea jurnaliștilor, Nicolăescu a admis că amendamentul pe care PNL îl contestă la Curtea Constituțională a fost inițiat de opoziție și votat favorabil.

„Normal, că noi l-am propus…corectat”, a replicat viceliderul PNL.

„A fost poziție politică. (…) A fost aprobat după ce noi am făcut amendamente și s-au acceptat, deci în varianta modificată, care credem noi că va produce mai puțin rău”, a continuat Nicolăescu, după ce a fost întrebat dacă nu mai este de acord cu prevederea propusă.

Nicolăescu a fost chestionat de ce PNL mai contestă la Curtea Constituțională amendamentul.

„Ea se contestă din punct de vedere al modului în final în care a fost preluat de către PSD, că au mai făcut modificări după ce noi am făcut acele modificări”, a replicat deputatul PNL.

Nicolăescu a fost întrebat ce anume a modificat PSD la amendamentul respectiv.

„Mi-e greu să vă spun pe dinafară în clipa de față, că nu am venit pregătit pentru asta, dau au făcut modificări”, a replicat Nicolăescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Masacrul din Cușma: capriciile de vânător ale lui Ceaușescu