Prima pagină » Știri » Poliția Capitalei are un nou șef

Poliția Capitalei are un nou șef

Andrei Dumitrescu
Poliția Capitalei are un nou șef
Comisarul șef Marius Voicu a câștigat, marți, concursul pentru șefia Poliției Capitalei, post rămas vacant din luna iulie, după demisia lui Mihai Pruteanu, potrivit unor oficiali din Poliția Română.

Marius Voicu a câștigat funcția de șef al Poliției Capitalei după ce a susținut, la sediul Poliției Române, un examen care a constat într-un interviu. Din comisia de examinare au făcut parte chestorii Dumitru Pârvu și Dumitru Jianu, ambii adjuncți ai Inspectoratului General al Poliției Române, și chestorul Mihai Pitulescu, șeful Direcției de Investigații Criminale.

Alături de Voicu au mai concurat comisarul șef Nelu Lupu, care ocupă funcția de director adjunct al Poliției Capitalei și comisarul șef Radu Gavriș, șeful Serviciului Omoruri din instituție.

Marius Voicu s-a angajat în Poliție în 1991, când a fost plutonier în cadrul Brigăzii Rutiere, post pe care l-a ocupat până în 1999, dată de la care a primit o funcție de execuție la Biroul Judiciar al Secției 10.

În anul 2001, Marius Voicu a ajuns șef al Biroului Judiciar al Secției 10, iar din 2003 a fost, timp de un an, șef la Biroul Depistări, în cadrul Autorității pentru Străini și Probleme de Migrări.

În perioada 2004-2005, Marius Voicu a devenit adjunct al Secției 16, după care, din 2005 până în 2009 a fost șef al Secției 2. În 2009, Voicu a avansat din nou ierarhic și până în 2013 a condus Poliția Sectorului 1. Din mai 2013, Marius Voicu a ocupat funcția de director adjunct al Poliției Capitalei.

Potrivit declarației de avere din mai 2014, Marius Voicu deține un teren intravilan de 500 de metri pătrați în orașul Bragadiru, județul Ilfov, o vilă în suprafață de 138 de metri pătrați, tot la Bragadiru, și un apartament și o garsonieră în București, toate trecute pe numele soției, Luminița Voicu.

Acesta a luat un credit de 350.000 de lei de la CEC Bank, în 2008, și mai are datorii la o persoană în valoare de 5.000 de euro.

Voicu a încasat, anul trecut, 87.000 de lei din salariul de polițist, iar din închirierea apartamentului și garsonierei din București a câștigat, în total, încă 12.000 de lei.

Postul de director general al Poliției Capitalei era vacant din 23 iulie, dată la care comisarul șef Mihai Pruteanu a demisionat ca urmare a unui incident produs în Arestul Central. Un infractor periculos, condamnat la 10 ani de închisoare, a fost eliberat din greșeală de agenții de la Arest, care ar fi interpretat greșit minuta instanței în care se comunica faptul că bărbatul a fost condamnat, aceștia crezând că a fost pus în libertate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la în 10 – 15 iunie
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
Imaginile momentului: Mădălina Ghenea, sărutată de John Travolta! Actorul are 72 de ani și e de nerecunoscut
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Țara unde angajații lucrează 4 zile pe săptămână, iar economia crește. Oamenii sunt mai productivi și mai puțin stresați
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi