Prima pagină » Știri » 25 de ani de la Revoluție. Muzica interzisă de Ceaușescu. Zoia Alecu: „Dacă n-aș fi cântat piesele astea, aș fi simțit că nu trăiesc”

25 de ani de la Revoluție. Muzica interzisă de Ceaușescu. Zoia Alecu: „Dacă n-aș fi cântat piesele astea, aș fi simțit că nu trăiesc”

25 de ani de la Revoluție. Muzica interzisă de Ceaușescu. Zoia Alecu: „Dacă n-aș fi cântat piesele astea, aș fi simțit că nu trăiesc
Zilele-astea, după 25, 30 ori, poate, chiar 35 de ani, m-am întors, neașteptat, în timp. Am avut șansa să repovestesc muzica-„pericol socio-politic", cu unii dintre artiștii care au „uneltit" împotriva anchilozatei „societăți-socialiste-multilateral-dezvoltate". Cu aceia pe a căror muzică am visat, am crescut, am iubit, am trăit, înainte de 1989.

Cu oameni deosebiți și talentați, care n-au scris literatură pentru propriile sertare, ci versuri inteligente, cu spirit și cu umor sănătos, pe care le-au cântat ca pe un protest continuu sau care au pus pe muzica lor poezii clasice.

Noncomformiști, frumoși, rebeli și curajoși, acești oameni, cărora li s-a interzis accesul în televiziuni și radiouri de partid, n-au putut fi opriți de la cântare, prin cenzură. „Sfânta scenă”, cum spunea Zoia Alecu, a fost casa și lumea lor. „Dacă n-aș fi cântat piesele astea, care spuneau ceva, care mă defineau, prin care, practic protestam împotriva lor, aș fi simțit că nu trăiesc” își amintește Zoia.

La fel, Leluț Vasilescu, toboșarul trupei Compact, îmi spune că toată muzica rock era atunci, ca și acum, marele protest împotriva prostiei, anchilozării și cenzurii.

„Palmele mele sunt pline de bătături, de la bețe. Am făcut 4000 de spectacole, cu toată forța, cu toată puterea mea fizică și artistică. Asta e cântare, nu ce fac unii, azi, pe mixere și calculator. Prin muzică, ne luptam cu ei”, spune Leluț, cu doar câteva minute înainte să plece la al 4001-lea concert, la Galați.

Piese precum „Trei galoși” și „Orbii” – Zoia Alecu; „Regele ielelor” – Compact; „Mielul” și „Lordul John” – Mircea Vintilă, cenzurate, în epocă, de minți obtuze de partid, le puteți asculta, acum, aici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!