Prima pagină » Știri externe » Papa condamnă, în mesajul de Crăciun, violențele împotriva copiilor și persecuția minorităților

Papa condamnă, în mesajul de Crăciun, violențele împotriva copiilor și persecuția minorităților

Papa condamnă, în mesajul de Crăciun, violențele împotriva copiilor și persecuția minorităților
Papa Francisc a condamnat joi, în mesajul său de Crăciun, traficul, abuzurile, exploatările și violențele la care sunt supuși copiii și "persecuția brutală" a minorităților, masacrele și luările de ostatici din lume, relatează AFP.

Papa a pronunțat mesajul tradițional „urbi et orbi” („orașului și lumii”), din logia basilicii Sfântul Petru, în fața unei mulțimi foarte numeroase.

Prea mulți copii sunt „victime ale abuzurilor și exploatați sub ochii noștri și cu tăcerea noastră complice”, a denunțat el. Într-o abatere de la textul său, vizibil emoționat, el a evocat „copiii masacrați în bombardamente, inclusiv acolo unde s-a născut Fiul Lui Dumnezeu”.

Denunțând „indiferența”, Francisc a deplâns de asemenea copiii „uciși înainte de a vedea lumina”, într-o condamnare explicită a avortului.

„Isus să-i salveze pe numeroșii copii victime ale violențelor, victime ale traficului de persoane sau constrânși să devină soldați”, s-a rugat el.

„Să aducă liniște familiilor copiilor uciși săptămâna trecută în Pakistan”, a subliniat el în particular, referindu-se la atentatul comis de talibani la o școală din Peshawar, soldat cu moartea a 149 de persoane, dintre care 133 de copii.

Francisc le-a cerut de asemenea ucrainenilor să „depășească tensiunile, să învingă ura și să urmeze un nou drum al fraternității și reconcilierii”.

Papa a pus însă accentul pe violențele comise de grupările jihadiste în Irak și Siria.

„Lui Dumnezeu, Salvatorul lumii, îi cer să-i privească pe frații și surorile noastre din Irak și Siria care, de prea mult timp, suferă din cauza conflictului în curs și, alături de cei care aparțin altor grupuri etnice și religioase, suferă o persecuție brutală”, a afirmat el, în acest mesaj difuzat de televiziuni din toată lumea.

El a menționat „numeroasele persoane dispersate, strămutate și refugiate, copii, adulți și bătrâni, din regiune și din lumea întreagă”. Papa a cerut ca ei să „poată primi ajutoarele umanitare necesare pentru a supraviețui rigorii iernii și a reveni în țările lor”.

Suveranul Pontif a făcut apel la „pace în tot Orientul Mijlociu”, cerând „sprijin pentru eforturile celor care se angajează eficient în dialogul dintre israelieni și palestinieni”.

Papa argentinian a evocat și Africa, dar nu și America Latină. El a făcut apel la „pace în Nigeria, unde s-a vărsat din nou sânge și prea multe persoane sunt private injust de afecțiunea apropiaților și ținute ostatice sau masacrate”. El a invitat de asemenea la dialog și pace în Libia, Sudanul de Sud, Africa centrală și în Republica Democratică Congo. Papa și-a exprimat solidaritatea cu victimele africane ale epidemiei de Ebola.

„Sunt atâtea lacrimi în acest Crăciun”, a conchis Papa Francisc, cerând ca „puterea divină” să atingă „inimile atâtor bărbați și femei scufundați în mondenitate și indiferență”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire macabră în Irlanda de Nord: capete de porc, găsite într-un parc. „Halloween-ul nu este o scuză”
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Adevarul
Subtilitățile alegerilor din SUA, explicate de un politolog român din America. Ce urmează după scrutin și cât va conta pentru viitoarele prezidențiale
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Mihai Petre și-a împlinit un vis din copilărie! Unde a ajuns cu Elwira și fiicele lor: „M-au fascinat de mic”
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP