Prima pagină » Știri » ORDONANȚĂ PENTRU UN SINGUR OM: VICTOR PONTA

ORDONANȚĂ PENTRU UN SINGUR OM: VICTOR PONTA

Guvernul Ponta modifică legea educației printr-o ordonanță de urgență, astfel încât cei care vor să renunțe la titlul de doctor să o poată face atunci când doresc acest lucru.

Pentru acest lucru, pe ordinea de zi a sedinței de guvern de luni se află un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea Legii educatiei naționale nr. 1/2011 și a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educației.

Prin noua ordonanță guvernul aduce șase modificări, iar una dintre ele introduce posibilitatea ca un doctor să poată renunța la titlu dacă- dorește. Modificarea legii educației  are loc după ce la mijlocul lunii decembrie Victor Ponta a anunțat pe Facebook că renunță la titlul de doctor.

Pe de altă parte, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că, până în prezent, un titlu științific, precum cel de doctor, nu putea fi retras decât prin hotărâre judecătorească.

„Titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației și Cercetării renunțarea la titlul în cauză. În acest caz, Ministerul Educației și Cercetării Științifice ia act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest scop. Actul administrativ constatator al titltului științific – este diploma, cartonul emis de universitate în baza ordinului de ministru – devine nul de la data emiterii ordinului de revocare”, a explicat ministrul Educației modificările la Legea educației.

În cazul solicitării premierul Ponta, Cîmpeanu a precizat că adresa acestuia de renunțare la titlul de doctor i-a parvenit prin intermediul Universității București, iar în baza noilor prevederi premierul va trebui să revină cu o cerere adresată Ministerului Educației.

Premierul Victor Ponta a transmis pe 16 decembrie o scrisoare rectorului Universității București în care îl anunța că renunță la titlul de doctor obținut  în 2003, precizând că după ce va părăsi viața politică va începe „un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment”. Anunțul a fost făcut de Ponta pe Facebook.

„Vă scriu pentru a vă notifica renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București. Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.  După ce voi părăsi viața politică îmi doresc să inițiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment”, susținea premierul în scrisoarea transmisă rectorului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Președintele PSD București, Daniel Băluță: Privind în perspectivă, este normal să iau în calcul o candidatură pentru Capitală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primele imagini cu mașina din București care a izbucnit în flăcări
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Hannah Arendt și „banalitatea răului”: de ce oamenii obișnuiți pot deveni complici ai nedreptății