Prima pagină » Magazin » Cabana Dochia din Munții Ceahlău. GALERIE FOTO

Cabana Dochia din Munții Ceahlău. GALERIE FOTO

Cabana Dochia este situată la 1750 de metri, în zona superioară a masivului montan, pe platou, între vîrfurile Lespezi (1 805 m) și Bîtca Gheodon (1 845 m). Este principala cabană a Munților Ceahlău, fiind singura bază de cazare la mare altitudine.

La cabana Dochia se poate ajunge din satul Ceahlău în 4-5 ore, din localitățile Izvorul Alb sau Secu în 5-6 ore, de la cabana Izvorul Muntelui în 3- 4 ore, din satul Neagra în 6-7 ore, din satul Telec în 5-6 ore, din satul Pintic în 5-6 ore sau din stațiunea Durău în 3-4 ore.

Construcția cabanei a început în primăvara anului 1913 și a fost finalizată în toamna aceluiași an. Este prima cabană turistică construită în Carpații Răsăriteni. De-a lungul anilor a fost extinsă în repetate rânduri, iar capacitatea de cazare s-a mărit treptat.

Ca urmare a deteriorării grave a adăpostului montan în timpul primului război mondial, au fost efectuate importante lucrări de restaurare, prin grija aceleiași societăți. La 6 august 1922, cu ocazia sărbătoririi Ceahlăului (Ziua Muntelui cum spun localnicii), refăcută, cabana (aproximativ 30 de locuri) a fost pusă din nou la dispoziția drumeților, de astă dată pentru un timp îndelungat. La inaugurare au fost prezente 606 persoane.

Următoarea refacere a cabanei a avut loc în anul 1946, iar în anii 1958-1959 a fost extinsă pentru a putea primi mai mulți turiști (120 locuri). Încăperilor vechi le-au fost adăugate altele noi, cu ziduri din piatră fixată cu mortar, și a fost introdusă lumina electrică.În anul 1962 cabana putea găzdui 150 turiști la priciuri. În anii 1984-l988, capacitatea și condițiile de confort ale cabanei au crescut prin adăugarea unei noi aripi, cu trei niveluri.

Principalele obiective turistice din împrejurimi sunt Vârful Toaca (1 900 m) și Stânca Panaghia, Jgheabul cu Hotaru, Stânca lui Cobal și Santinela, Detunatele, Hornul Ghedeonului, Vârful Ocolașul Mare (1 907 .m) și La Pavilion, Brâna și Abruptul Ocolașului Mare, Jgheabul lui Vodă, Gardul Stănilelor sau Piatra Lăcrămată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!