Harta puterii în Parlament. Elena Udrea pune condiții pentru susținerea moțiunii de cenzură. Ce șanse are opoziția să demită Guvernul

Publicat: 12/01/2015, 09:02
Actualizat: 07/08/2015, 03:10

La doi ani de la alegerile parlamentare, alianța de guvernare se bazează, în acest moment, pe 317 voturi, doar din partea PSD și PC-PLR, în timp ce grupurile PNL și PDL însumează 167 de voturi. PPDD mai are doar 13 deputați și trei senatori (înscriși ca neafiliați), iar cu susținerea lor, puterea ar ajunge la susținerea a 333 de parlamentari. Dacă adăugăm și grupul minorităților, atunci guvernul Ponta IV s-ar putea baza pe 350 de deputați și senatori.

La polul opus, liberalii ar putea conta pe sprijinul UDMR, proaspăt ieșit de la guvernare, alături de care ar strânge 193 de voturi, iar cu o eventuală susținere a neafiliaților, 221 de voturi. Insuficient însă, pentru că guvernul poate fi demis, în acest moment, de 285 de parlamentari.

Singura metodă prin care s-ar destabiliza cu adevărat coaliția de guvernare este pierderea celor de la UNPR (48 de parlamentari) sau a celor de la PC și PLR (50 de parlamentari). De altfel, cea mai importantă piatră de la baza guvernării este partidul lui Gabriel Oprea, format, de altfel, din foști pesediști, în 2010.

În prima întrunire din 2015, liberalii au decis ca până pe 28 februarie să fie pus în dezbatere publică programul de guvernare, urmând ca în sesiunea parlamentară care începe la 1 februarie să se inițieze o moțiune de cenzură, pentru care este nevoie de 142 de semnături.

Pentru a avea succes cu acest demers, co-președintele PNL, Vasile Blaga, a precizat că liberalii vor iniția discuții cu toate partidele parlamentare, cu excepția PSD.

Grafic: Gândul

Udrea, sceptică. În ce condiții va susține PMP moțiunea

Dacă la ultima moțiune de cenzură, liberalii s-au bucurat și de susținerea PMP, de data aceasta șefa partidului pune condiții. Într-un interviu la RFI, Udrea a spus că PMP va vota moțiunea doar dacă documentul „va conține și punctele de vedere ale PMP”.

„Partidul Mișcarea Populară în măsura în care o moțiune de cenzură ar fi bazată pe argumentele proastei guvernări, pe care noi le avem și le vom expune în permanență ca partid de Opoziție, singurul ce a rămas, va susține această moțiune. În măsura, deci, în care vom regăsi acolo reprezentate și punctele noastre de vedere legate de proasta guvernare a PSD-ului”, a declarat ea, la RFI.

În plus, șefa PMP se arată destul de sceptică privind șansele ca Guvernul să fie demis, punctând faptul că PSD încă se bucură de o majoritate parlamentare destul de mare.

„Guvernul PSD este destul de solid, are susținere destul de solidă în Parlament. Pe de altă parte, eu nu sunt foarte sigură de susținerea pe care ar avea-o un alt Guvern din partea domnului Iohannis. Mai degrabă, în lumina acestei relații bune pe care o are cu domnul Victor Ponta, cred că s-ar merge pe soluția dată de doamna Gorghiu ieri, adică un Guvern ceva și cu PNL și cu PSD, un fel de Guvern USL. Nu știu nici din punct de vedere al susținerii în Parlament a unei moțiuni de cenzură dacă ar putea avea succes această moțiune și deci s-ar schimba guvernarea PSD cu o guvernare PNL, dar nici din punct de vedere al dorinței reale a PNL-ului și a domnului Klaus Iohannis de a face această schimbare”, a adăugat Udrea.

Moțiunea numărul trei

De altfel, liberalii nu se află pentru prima dată în fața unui astfel de demers. În această legislatură, PNL și PDL au inițiat alte două moțiuni de cenzură, ambele fiind respinse fără drept de apel.

Prima tentativă eșuată de a demite guvernul a fost pe 13 mai 2014, moțiunea fiind intitulată „Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupției, demagogiei și minciunii„. A doua, „Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriți fraudarea alegerilor de către PSD„, votată pe 12 septembrie 2014, a avut aceeași soartă: respinsă.

În plus, liberalii s-au folosit de moțiunile de cenzură doar pentru „a face opoziție”, asta pentru că toate calculele matematice arătau că șansele de a demite guvernul erau minime. Tocmai pentru că nici măcar inițiatorii nu credeau în demersul lor, mai mulți liberali nici nu au fost prezenți la votul final.

Pe lângă cele două moțiuni de cenzură, liberalii au avut și 18 moțiuni simple.

De data aceasta însă, rezultatele alegerilor prezidențuiale din noiembrie au nemulțumit un număr mare de pesediști. Au fost voci care au cerut demisia lui Victor Ponta, însă singurele mișcări au fost împotriva lui Mircea Geoană, Dan Șova și Marian Vanghelie, excluși din PSD și cu un potențial ridicat de a strânge susținători în jurul lor.

În principiu, singura metodă prin care poate fi preluată puterea este migrația politică, opțiune aleasă de foarte mulți deputați și senatori atunci când USL a ajuns la guvernare, în 2012, dar și în noua legislatură. Amintim faptul că PPDD, de exemplu, a intrat în Legislativ cu 68 de deputați și senatori, iar în prezent au rămas doar cu 16.

HARTA puterii parlamentare

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×