Prima pagină » Sănătate » Acesta ar putea fi remediul surpriză pentru copiii cu probleme de comportament

Acesta ar putea fi remediul surpriză pentru copiii cu probleme de comportament

Terapia școlară prin artă în Marea Britanie îi ajută pe copiii cu probleme de comportament să revină pe linia de plutire, sugerează un nou studiu.

Programul The Art Room a fost demarat în 2002 și are ca scop consilierea copiilor cu vârste între 5 și 16 ani, identificați de profesori ca având probleme emoționale și de comportament, scrie reuters.com. În prezent, există nouă programe Art Room în școlile din Marea Britanie. Peste 10.000 de copii se dezvoltă în acest mediu și rezultatele sunt încurajatoare.

Într-un studiu publicat în revista The Arts in Psychotherapy, cercetătorii au descoperit că micuții au înregistrat un progres remarcabil după ce au urmat cursul de zece săptămâni – au fost mai puțin stresați, deprimați, au avut mai puține probleme de comportament și și-au îmbunătățit respectul de sine.

The Art Room furnizează un mediu pentru învățarea prin artă, a declarat Melissa Cortina, constultant The Art Room, cu sediul în Oxford, Marea Britanie. Programul Art Room nu poate fi desfășurat în gospodărie, deoarece necesită un mediu structurat și un instructor avizat. Totuși, „părinții pot adopta câteva din tehnicile The Art Room, prin crearea unui mediu pozitiv, care să încurajeze creativitatea”, a spus Cortina. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma