Prima pagină » Știri » Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura investigat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura investigat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura investigat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită
Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura a fost adus de anchetatori, marți, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a da declarații într-un dosar privind fapte de corupție, potrivit unor surse judiciare.

Ovidiu Puțura a fost adus la DNA de ofițeri de poliție, cu o mașină, în jurul orei 11.00. Surse judiciare au declarat că pe numele lui Ovidiu Puțura a fost emis un mandat de aducere la DNA, într-un dosar privind fapte de corupție, în care urmează să dea declarații.

Surse judiciare au declarat că Puțura este investigat pentru trafic de influență și luare de mită iar faptele ar avea legătură cu soluționarea unui dosar civil și respectiv fapte în legătură cu Țexamenul pentru promovarea unui protejat a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar”. Puțura ar fi promis că din funcția sa în Ministerul de Justiție, sau printr-un funcționar poate influența membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici.

Ovidiu Puțura a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției în 24 februarie 2014, funcție pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puțura (PNL) a fost judecător și director la Direcția de contencios administrativ din Ministerul Justiției.

În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puțura a fost numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei CFR. În aceeași zi, Ministerul Justiției preciza că Ovidiu Puțura poate fi, în paralel, și secretar de stat în MJ și membru în consiliul de administrație al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens. Ministerul Justiției a transmis aceste precizări după ce presa a vehiculat, imediat după învestirea lui Ovidiu Puțura, că acesta nu poate fi membru în CA al CFR, deoarece are calitatea de judecător pe durata detașării la MJ.

În iunie 2014, Ovidiu Puțura a fost sancționat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că a deținut, în paralel, funcția de membru în Consiliul de Administrație al CFR și pe cea judecător.

Secția pentru judecători a CSM a admis atunci acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva magistratului Ovidiu Puțura, avertismentul fiind dat pentru „încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii”.

Oficiali din Inspecția Judiciară precizau, pentru MEDIAFAX, că Ovidiu Puțura a încălcat articolul 8 litera c) al Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care stipulează faptul că „judecătorilor și procurorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome”.

Ovidiu Puțura declara atunci, pentru MEDIAFAX, că acțiunea Inspecției Judiciare este una „nejustificată”, pentru că ar fi fost făcută o interpretare greșită a legii.

„În perioada în care am fost secretar de stat, am fost suspendat din magistratură, evident. Ei au avut o interpretare greșită a legii, de la ideea că am avut calitatea de judecător anterior și ulterior numirii în funcția de secretar de stat și, astfel, aș fi fost incompatibil”, spunea fostul secretar de stat în Ministerul Justiției.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Laurette nu scapă de problemele de sănătate după injectarea cu Aquafilling: „Soluția rămasă în picior s-a infectat din nou”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Blindatul românesc VLAH, „testat” de doi șefi de stat la BSDA 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte săptămâni are un an?