Prima pagină » Știri » Aproape 200 de angajați ai Institutului Cantacuzino protestează în curtea unității

Aproape 200 de angajați ai Institutului Cantacuzino protestează în curtea unității

Aproape 200 de angajați ai Institutului Cantacuzino protestează în curtea unității
Aproape 200 de angajați ai Institutului Cantacuzino s-au adunat, miercuri, în curtea unității, pentru a protesta întrucât au primit doar o parte din lichidarea pentru luna decembrie, dar și pentru că instituția nu a fost prinsă în bugetul pe 2015 pentru activitatea de sănătate publică.

„Am primit doar 36 la sută din lichidarea pe decembrie, dar mai ales suntem nemulțumiți pentru faptul că Guvernul nu a alocat bani, așa cum obligă legislația în vigoare, pentru dezvoltarea segmentului care ține de sănătate publică respectiv de strategia națională de sănatate a României”, a declarat liderul de sindicat al institutului, Monica Bălteanu.

Întrucât Institutul Cantacuzino a trecut în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, angajații au vrut să afle de la MECS care este situația lor.

„Am cerut lămuriri la Ministerul Educației privind situația institutului, dar pentru tot ceea ce ține de sănătate publică ne-a fost recomandat să luăm legătura cu Ministerul Sănătății. La Ministerul Sănătății se spune că Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care a fost discutat în comisia interministerială, în octombrie 2014, nu este la MS.

În memorandum s-a hotărât ștergera datoriilor noastre către ANAF și denumirea activității de sănătate publică drept seviciu de interes economic general”, a mai spus liderul sindical.

Comisia interministerială desemnată în 2014 pentru a rezolva problema Institutului Cantacuzino a alcătuit Memorandumul, dar acesta nu a fost discutat în Guvern.

„De trei luni așteptăm discutarea Memorandumului, dar nu s-a făcut nimic până la această dată, motiv pentru care și în 2015 situația vizând tot ceea ce înseamnă activitatea de sănătate publică este blocată. Mă refer la producția de vaccinuri, supravegherea epidemiologică a României și analizele gratuite. Pentru că avem datorii la ANAF, nu mai avem contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, iar noi facem analize numai contra cost”, a adăugat Monica Bălteanu.

În acest context, angajații Institutului Cantacuzino cer Guvernului și Ministerului Sănătății să respecte Hotărârea de Guvern 320/2013, care prevede ca Institutul Cantacuzino să primescă un buget anual pentru producția de vaccinuri, dar și pentru ceea ce ține de strategia națională de sănătate.

„Această sumă trebuie acordată în baza unui plan pe care noi l-am transmis deja, din 2014, la Ministerul Sănătății”, a mai spus Bălteanu.

Institutul Cantacuzino a fost trecut, în octombrie 2014, în coordonarea Ministerului Educației, până atunci fiind la Ministerul Sănătății.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciați producători de imunologice din lume, și-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenția Națională a Medicamentului i-a retras autorizația de punere pe piață a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricație. În aceste condiții, unele programe naționale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autoritățile au fost obligate să importe vaccin.

Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentrații scăzute a tulpinei B, linia de producție a fiolelor fiind ulterior închisă.

În 2013 producția a fost reluată fiind realizate primele 600.000 de doze. Dar, Agenția Națională a Medicamentului (ANM) a anunțat Institutul Cantacuzino, la sfârșitul anului 2013, că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piață, întrucât au fost descoperite probleme.

Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenția Medicamentului din Franța, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unități per mililitru de endotoxine, față de sub 100 pentru un produs conform.

În acest context, producția de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populației se face numai cu vaccin din import.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce este „grief travel”, noul trend al vacanțelor pentru vindecarea traumelor emoționale
Digi24
„Lipiciul” care ține Rusia și China împreună într-o „prietenie fără limite”
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan în distribuție, ovaţionat timp de 12 minute la Cannes
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce urșii panda stau uneori în mâini?