Prima pagină » Știri » Scriitorul Tudor Opriș a murit la vârsta de 88 de ani

Scriitorul Tudor Opriș a murit la vârsta de 88 de ani

Scriitorul Tudor Opriș a murit la vârsta de 88 de ani
Scriitorul Tudor Opriș, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala București - Literatură pentru Copii și Tineret, a murit la vârsta de 88 de ani, în noaptea de joi spre vineri, informează USR.

Născut în București, pe 26 noiembrie 1926, a urmat studii secundare la Colegiul Național „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu și universitare la Facultatea de Litere din Capitală, unde a fost șef de promoție. Doctor în filologie „Summa cum laude”, a profesat peste 50 de ani în București, dintre care peste 40 de ani la colegiile naționale „Mihai Eminescu” și „Gheorghe Lazăr”. Din 1947, a fost membru al Societății Scriitorilor Români, iar, din 1974, al Uniunii Scriitorilor din România. A reprezentat 20 de ani secția literaturii pentru copii și tineret în biroul de conducere al Uniunii Scriitorilor, potrivit site-ului USR.

Colaborator la diverse reviste literare, ziare și alte publicații, a fost premiat pentru volumele de versuri „Zborul cărăbușului” (1944) și „Cântecul Săgetătorului” (1947). A cunoscut încă din liceu aprecierea și îndrumările lui George Bacovia, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Romulus Vulcănescu, iar în timpul studenției, prețuirea și încrederea profesorilor George Călinescu, Tudor Vianu și Ovidiu Papadima.

Numele său poate fi găsit pe 60 de volume de versuri, memorialistică, traduceri, critică și istorie literară, șase ediții ale unor clasici, peste 88 de antologii ale copiilor și adolescenților talentați. Este socotit primul istoriograf al revistelor școlare (născute la noi în 1834) și al debutului școlar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000.

Fertila și îndelungata sa activitate, începând din anul 1966, de inițiator al concursurilor naționale de creație și presă școlară, de autor a sute de antologii literare, ca și aceea de editor a numeroase volume individuale de creație literară a elevilor din România, a contribuit la promovarea a numeroși scriitori și a multor personalități culturale din țară și diaspora.

A semnat volumele de versuri: „Minuni ce nu mai sunt minuni”, Editura „Ion Creangă”, 1963; „Omul cu iubirile”, Editura „Albatros”, București, 1985; „Vis de zidar”, Editura „Pro Transilvania”, București, 1992; „Versuri alese”, cu prefață de Ovidiu Papadima, Casa de editură „Cristina”, București, 1993; „Zborul cărăbușului” (1944/1997), cu prefață de acad. Romulus Vulcănescu, Editura „Eolia”, București, 1997; „Cântecul Săgetătorului” (1947/1997), cu prefață de Ovidiu Papadima, Editura „Eolia”, București, 1997; „Sonetele iubirii eterne”, Editura „Univers Științific”, București, 2007; „Versuri regăsite”, Editura „Univers Științific”, București, 2010 și numeroase alte titluri. Printre volumele de memorialistică se numără „Pietre la templul adevărului”, Editura „Fiat Lux”, București, 1995 și „Întâmplări și oameni”, Editura Aramis, București, 2001.

A fost răsplătit cu titlul de profesor fruntaș și emerit, cu indemnizația națională de merit, cu medaliile „Spiru Haret”, „Ion Pilat” și „Cultura Militans”, precum și cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler pentru activitatea sa deosebită ca profesor, scriitor și mentor cultural al tinerei generații.

Pentru întreaga sa activitate, în decembrie 2014, a primit premiul Opera Omnia din partea Filialei București – Literatură pentru Copii și Tineret.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Scandal monstru la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Doi bărbați au forțat intrarea în catedrală și s-au înjurat cu jandarmii
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!