Prima pagină » Știri externe » Noul Guvern grec își caută aliați în lupta antiausteritate în Europa. Reacția Berlinului

Noul Guvern grec își caută aliați în lupta antiausteritate în Europa. Reacția Berlinului

Noul Guvern grec își caută aliați în lupta antiausteritate în Europa. Reacția Berlinului
Noul Guvern grec își caută aliați în lupta antiausteritate în Europa. Reacția Berlinului

Ministrul Finanțelor, Yanis Varoufakis, pleacă sâmbătă către capitala franceză, a anunțat ministerul său, devansându-și astfel o deplasare prevăzută inițial pentru luni.

El se va întâlni duminică, la ora 17.00 (18.00 ora României), cu omologul său Michel Sapin. Acesta și-a declarat deja intenția de a juca rolul unei „liniuțe de unire” între Grecia și susținătorii unei rigori bugetare, în frunte cu Germania.

Cancelarul german Angela Merkel a reiterat pentru cotidianul Hamburger Abendblatt că nu va fi „nicio nouă ștergere a datoriei”, una dintre solicitările emblematice ale noului premier Alexis Tsipras. În spatele ei se află cei 76 la sută dintre germani care se pronunță împotriva unei astfel de măsuri, potrivit unui sondaj publicat vineri.

Vineri seara, în fața miniștrilor săi, Alexis Tsipras, provenit din rândurile stângii radicale Syriza, a declarat: „intenționez să fiu original și să îmi respect promisiunile” de campanie, potrivit unei surse guvernamentale citate de agenția ANA.

El vrea mai întâi să restructureze datoria și să se elibereze de sub tutela troicii.

Această comisie de experți reprezentând BCE, Uniunea Europeană și FMI, desemnată se evalueze reformele și să valideze plățile succesive, a devenit pentru greci simbolul unui șantaj pentru austeritate și unei agravări a condițiilor lor de trai în ultimii ani.

Varoufakis a declarat vineri că Grecia nu mai intenționează să colaboreze cu această „delegație tripartită, antieuropeană, construită pe o bază instabilă”, în cursul unei conferințe de presă cu președintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, care abia dacă i-a strâns mâna la încheierea reuniunii.

Tsipras a promis, de asemenea, să redeschidă vanele bugetare, reangajând câteva mii de funcționari dintre cei 200.000 care și-au pierdut locul de muncă în ultimii ani, crescând salariul minim și oprind programul de privatizare, între care și cel al emblematicului port Pireu.

Într-un interviu acordat BBC, Varoufakis a declarat: „Grecia nu s-a reformat în ultimii cinci ani, ea s-a deformat”.

Tonul a fost dat înaintea turneului care îl va duce pe ministrul de Finanțe la Paris dar și la Roma, considerată un posibil aliat împotriva austerității bugetare. Inițial, ministrul urma să treacă și pe la Londra, duminică.

Tsipras va începe și el un turneu european care îl va duce duminică în Cipru, apoi marți la Roma și miercuri la Paris.

Acest plan ilustrează dorința Guvernului lui Tsipras de a-și număra susținătorii. Fără îndoială că va urmări și manifestația aliatului său spaniol, partidul Podemos, care a început sâmbătă la prânz la Madrid.

Dar cu principalul său adversar, Germania, Guvernul grec va continua probabil un dialog al surzilor prin intermediul presei.

Ministrul Finanțelor Wolfgang Schäuble a asigurat într-un interviu acordat sâmbătă Die Welt: „Dacă aș fi un politician grec responsabil, nu aș face o dezbatere pe tema unei relaxări a datoriei”. Revista Der Spiegel afișează pe copertă o fotografie a premierul grec, sub care scrie: „Coșmarul Europei”.

Berlinul nu figurează prin urmare, sau cel puțin nu pentru moment, printre capitalele pe care intenționează să le viziteze oficialii greci.

Portugalia, care abia iese dintr-o cură de austeritate, s-a alăturat Germaniei: premierul Pedro Passos Coelho a refuzat orice „conferință propusă pentru anularea sau restructurarea datoriei făcând apel la solidaritatea popoarelor europene”.

Tensiunile diplomatice au avut repercusiuni asupra piețelor, care se tem că Grecia va intra într-un impas financiar, dacă ruptura cu troica va conduce, la sfârșitul lui februarie, la anularea unei ultime tranșe de împrumut de șapte miliarde de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Clasamentul surpriză al celor mai neprietenoase orașe europene
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Momente ULUITOARE la priveghiul femeii din Sibiu care și-a UCIS mama. Amiana a fost ABANDONATĂ
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Greșeala fatală a salvatorilor din Maldive. Mărturia bărbatului care a recuperat trupurile italienilor
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Rezultatele autopsiei în cazul celor 5 turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Care ar fi cauza morții
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
Niveluri record de boli cu transmitere sexuală în Europa