Primarul necunoscut care apare în dosarul de evaziune de 30 milioane de euro

Primarul necunoscut care apare în dosarul de evaziune de 30 milioane de euro
Publicat: 02/02/2015, 08:52
Actualizat: 02/02/2015, 12:31

Alături de primarul din Bradu, au fost reținute, pentru 24 de ore, de către procurorii Parchetului Tribunalului Capitalei, alte 32 de persoane cercetate în același dosar, toți urmând să fie duși cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul București.

Parchetul Tribunalului Capitalei a început în ianuarie urmărirea penală în acest dosar, față de 50 de persoane și 116 firme suspectate de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Anchetatorii au făcut duminică 146 de percheziții în București și județele Arad, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea, la sediile mai multor firme din domeniile IT și construcții și la locuințele reprezentanților acestor societăți.

Polițiștii au ridicat documente de la firmele percheziționate, printre care Erbașu, UTI, Strabag, Romsys și Total Network Solution. De asemenea, percheziții au fost făcute și la locuința lui Cristian Romeo Erbașu.

În urma perchezițiilor, au mai fost ridicate facturi fiscale, documente financiar-contabile, calculatoare, 250.000 de lei, un pistol cu gaze pentru care expirase autorizația, precum și carduri bancare.

La sediul Poliției Române au fost audiate 90 de persoane, pentru care au fost emise mandate de aducere, printtre acestea fiind și primarul comunei argeșene Bradu. De asemenea, în atenția anchetatorilor ar fi și administratorii sau persoanele care controlează firmele vizate în anchetă.

Potrivit Poliției Române, în dosar sunt vizați reprezentanții a peste 200 de societăți comerciale care, în perioada 2011-2014, ar fi creat circuite fictive pentru a nu plăti taxele și impozitele datorate bugetului de stat.

„De asemenea, prin intermediul societăților implicate ar fi fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obținuți ar fi fost reintroduși în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive”, a precizat sursa citată.

Parchetul Tribunalului București a precizat că suspecții au inițiat, derulat și participat la circuite evazioniste și de spălare a banilor, prin intermediul cărora, folosindu-se de documente false și înregistrări contabile fictive, s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale. Sume importante ar fi fost transferate în contul unor societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii ar fi fost retrași în totalitate în numerar.

Prejudiciul produs bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiștilor Direcției Generale Antifraudă Fiscală și este de aproximativ 30 de milioane de euro, reprezentând TVA și impozit pe profit. Suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro, susțin anchetatorii.

Primarul Florin Frățică are, potrivit declarației de avere din 2012, șase terenuri intravilane de peste 19.000 de metri pătrați, un teren forestier de 90,75 de hectare și două terenuri extravilane de peste 72.000 de metri pătrați, toate fiind achiziționate în perioada 1995-2011 și fiind deținute în cotă parte împreună cu soția sau mai multe persoane.

Frățică mai are două case, una de 257 de metri pătrați, din 2006, și cealaltă de 640 de metri pătrați, din 1995, pe care o deține împreună cu altă persoană. De asemenea, primarul a notat în declarație și un apartament în Pitești, aflat în proprietatea soției sale.

Primarul comunei Bradu are patru autoturisme și a mai notat în declarația de avere că deține monede din aur de aproximativ 55.000 de euro, bijuterii de 50.000 de euro și ceasuri de 12.000 de euro.

De asemenea, Florin Frățică are conturi bancare, depozite și fonduri de investiții în valoare totală de peste 320.000 de lei și 10.000 de euro, deschise în perioada 2007-2012.

Conform declarației de avere din 2012, Florin Frățică a împrumutat unor persoane și firme 125.000 de euro și peste 900.000 de lei.

Primarul din Bradu are un credit în valoare de 70.000 de euro, pe care l-a luat în 2007 și trebuie să îl achite până în 2037.

Florin Frățică a obținut ca primar, în anul fiscal anterior declarației de avere, venituri de 28.716 lei și a încasat 426.000 de lei din închiriere unor terenuri, iar soția sa a obținut 16.836 de lei, din funcția de director pe care o deține la firma Grande Veneția.

În declarația de interese din 2012, Florin Frățică scria că este secretar general al PDL Argeș și președintele Ligii Primarilor.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
FOTO. Cea mai sexy atletă face avere din pozele cu ea! Din banii pe care...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Toți proprietarii de apartamente cu DOUĂ CAMERE au fost avertizați. Anunțul venit marți, 7 MAI
Sticlele care distrug sănătatea. Provoacă boli grave
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani