Nicușor Constantinescu, un nou atac la adresa Justiției după arestarea lui Strutinsky

Nicușor Constantinescu, un nou atac la adresa Justiției după arestarea lui Strutinsky
Publicat: 04/02/2015, 20:57

„Astăzi (n.r. – miercuri) s-a întâmplat un nou abuz. Prietenul meu, Sorin Strutinsky, a fost reținut abuziv cu mandat de aducere fără să primească citație, cum prevede Codul de Procedură Penală, sub așa-zisa acuzație de trafic de influență și nu știu ce alte acuzații pe care deja presa le vehiculează de câteva ore, dar fără să existe nicio probă împotriva prietenului meu, Sorin Strutinsky”, a declarat Nicușor Constantinescu, miercuri seară, într-o conferință de presă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele CJ Constanța a precizat că, din ceea ce a citit în presă, acuzațiile aduse lui Strutinsky sunt slabe și nu pot fi probate.

„Am auzit din presă, că nu am putut lua legătura cu domnul Sorin Strutinsky și domnii avocați, că a fost acuzat de trafic de influență, că știu ce om ar fi declarat că i-a dat acum nu știu câți ani nu știu ce bani ca să determine pe nu știu cine să facă nu știu ce la un contract semnat acum șapte ani. Păi numai această afirmație dovedește cât de slabă este acuzația și neprobantă. Cum să afirmi că determină pe cineva care are un contract făcut cu șapte ani înainte să facă ceva, să facă o plată sau ceva ? Dacă e un contract are niște condiții contractuale, termen de plată, obligațiile părților respective și cred că se referea la ACN. Acel contract e de pe vremea PDL, când era domnul Zeicu director. Ce legătură are Sorin Strutinsky, om de afaceri liberal cu PDL? Ce legătură am eu, ce legătură are Radu Mazăre ? (…) ACN nu e o companie a Consiliului Județean, nici a Primăriei, aparține de Ministerul Transporturilor. Și cum este acuzat că a cerut bani prin factură, prin cont, păi asta e mită, prin cont, prin factură?”, a afirmat președintele CJ Constanța.

Constantinescu a spus că reținerea lui Sorin Strutinsky este o lovitură dată președintelui Consiliului Județean, lui Radu Mazăre, dar și cetățenilor județului Constanța. El a adăugat că Strutinsky a fost dus la DNA doar pentru că a fost asociat cu el și cu Radu Mazăre.

Miercuri, omul de afaceri Sorin Strutinsky, președintele CVM Tomis Constanța, a fost ridicat de către anchetatori, din Capitală, și dus la DNA cu mandat, pentru a fi audiat într-un dosar în care e suspectat de dare de mită și trafic de influență, potrivit unor surse judiciare.

Strutinsky urmează să fie dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.

El este acuzat că ar fi primit de la reprezentantul unei firme peste 635.000 de lei și 25.000 de euro, pentru a interveni la funcționari ai Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile Constanța să plătească lucrările executate de societate, în baza unui contract.

Potrivit unor documente ale procurorilor DNA, obținute de MEDIAFAX, în 2012, Sorin Gabriel Strutinsky ar fi pretins de la o persoană, denunțătoare în cauză, o sumă de bani, care ar fi reprezentat 10 la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau să fie încasate de SC Argos Industria SRL, ca parte a unui consorțiu de firme, în baza unui contract încheiat în 11 decembrie 2012 cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, respectiv dragaj de întreținere pe Canalul Dunărea – Marea Neagră și pe Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari.

„În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Sorin Gabriel, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, a promis că va determina funcționarii instituției ultim menționate să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului, față de SC Argos Industrial SRL. Pe parcursul desfășurării activității infracționale, consorțiul de firme din care făcea parte SC Argos Industrial SRL a încasat prețul lucrărilor executate (12.744.039 lei și TVA aferentă de 3.058.569,53 lei), în baza contractului antemenționat”, susțin procurorii.

Ulterior, Sorin Strutinsky ar fi a primit de la denunțător 635.886,80 lei, bani care ar fi fost virați din conturile bancare ale SC Argos în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de Strutinsky, respectiv SC Sisteme Internaționale de Afaceri SA, SC Panel Building System SRL, SC CDS Project SRL, SC Classic SRL și SC New Open Sector SA, se mai arată în documentele citate.

De asemenea, Strutinsky ar mai fi primit suma de 25.000 de euro, urmând ca diferența de încasat, în cuantum de 112.000 de lei, să fie achitată în cursul anului 2015, potrivit anchetatorilor.

Sorin Strutinsky este un apropiat al primarului municipiului Constanța, Radu Mazăre, cu care este asociat în mai multe firme.

În decembrie 2014, Agenția Națională de Integritate cerea DNA să îl cerceteze pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanța a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding și Soti Cable Neptun, în care este asociat și Sorin Strutinsky.

Potrivit unor surse, Radu Mazăre și Sorin Gabriel Strutinsky ar fi fost asociați în nouă firme, respectiv: Soti Cable Neptun SRL, SC Alliance Qwest Company SA, SC Comtex SA, SC Conpress Group SRL, SC Eurosantis Com Invest SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Sigma Trading SRL, SC Silk Estate SA și SC Xenoti SRL.

ANI a mai stabilit că primarul Radu Mazăre a aprobat, în urma procedurii de selecție a ofertelor, raportul de atribuire a contractului de finanțare din fonduri nerambursabile pentru susținerea spectacolelor care au fost organizate cu ocazia evenimentului „Sărbători de Iarnă – Orășelul Copiilor 2013”, încheiat între Primăria Constanța și SC Soti Cable Neptun SRL. Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăți comerciale este de 20.621.572, 49 lei, fără TVA (aproximativ 4.580.000 de euro).

Sorin Strutinsky spunea atunci că acțiunea ANI împotriva primarului Radu Mazăre este netemeinică și preciza că respectivele contracte au fost încheiate în urma unor licitații.

Soti Cable Neptun SRL a fost înființată în 1993, reprezentanții companiei precizând atunci că are angajați 200 de jurnaliști.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei...
×