Prima pagină » Magazin » Un fost manager al lui Michael Jackson susține că Mafia a vrut să-l asasineze pe starul pop: „Eu l-am salvat”

Un fost manager al lui Michael Jackson susține că Mafia a vrut să-l asasineze pe starul pop: „Eu l-am salvat”

Un fost manager al lui Michael Jackson susține că Mafia a vrut să-l asasineze pe starul pop: „Eu l-am salvat
Un fost manager al starului pop susține că Mafia a vrut să-l asasineze pe Michael Jackson: eu l-am salvat

Controversele din jurul lui Michael Jackson, mai ales după moartea sa bruscă din 2009, au fost foarte variate, dar niciuna atât de surprinzătoare precum afirmațiile dintr-o carte bazată pe jurnalele și înregistrările video private ale fostului manager al „regelului pop” Frank DiLeo, comentează publicația britanică The Independent în ediția online.

DiLeo, care a jucat aparent fără niciun efort rolul mafiotului Tuddy Cicero în filmul din 1990 despre lumea mafiei „Băieți buni/ Goodfellas”, regizat de Martin Scorsese, a fost responsabil de cariera lui Michael Jackson în perioada cu cel mai mare succes din anii 1980.

Frank DiLeo a murit în 2011, la vârsta de 63 de ani, în urma unor complicații după o operație pe inimă.

Potrivit New York Post, DiLeo a lăsat în urmă o serie de notițe personale și înregistrări video în care vorbea despre Michael Jackson. Documentele au fost transformate într-o carte biografică, intitulată „DiLeo: I Am Going To Set The Record Straight” („DiLeo: O sa clarific lucrurile”, n.r.), de către fostul său partener de afaceri Mark Lamica.

În această carte, Lamica susține că DiLeo a vorbit despre cum a aflat despre dorința mafiei de a-l ucide pe Michael Jackson și cum a reușit să prevină el acest presupus asasinat.

De asemenea, Frank DiLeo a vorbit pe larg despre schimbările de înfățișare ale cîntărețului. „Michael i-a spus lui Frank, într-o conversație telefonică, că nu mai putea suporta să vadă chipul tatălui său (Joseph Jackson, n.r.) când se uita în oglindă”, a spus Mark Lamica.

„Frank i-a spus că trebuie să înceteze să-și mai schimbe înfățișarea, pentru că devenea de nerecunoscut pentru fani”, a mai spus Lamica.

Mark Lamica susține că volumul biografic va include detalii privind înțelegerea făcută de Michael Jackson cu Coloni Capital și casa de discuri referitor la reședința Neverland, dar va da și nume și „îi va face de rușine” pe cei din industria divertismentului, despre care Frank DiLeo credea că l-au exploatat pe cântăreț.

Data lansării cărții biografice nu a fost încă anunțată.

Deocamdată, niciun purtător de cuvânt al moștenitorilor lui Michael Jackson nu a făcut vreun comentariu referitor la afirmațiile din viitoarea carte.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicații grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles și efectua repetiții intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.

Medicul personal al cântărețului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară și a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

În 2009, Michael Jackson dorea să revină pe scenă, în special pentru a evita falimentul, la cinci ani după ce fusese achitat în procesul de pedofilie, un scandal care îi afectase serios cariera.

Înainte de moartea sa, starul acumulase datorii de 500 de milioane de dolari, dar, după 2009, fondul care administrează averea megastarului – Michael Jackson Estate – în numele mamei și al celor trei copii ai cântărețului, a reușit, grație unor afaceri prospere, să încaseze peste 700 milioane de dolari, potrivit unei cărți despre imperiul Jackson, intitulată „Michael Jackson Inc.”, lansată în Statele Unite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume