Prima pagină » Sport » Reacția lui Gâlcă după ce Steaua a câștigat categoric cu Astra în Cupa Ligii Adeplast

Reacția lui Gâlcă după ce Steaua a câștigat categoric cu Astra în Cupa Ligii Adeplast

Reacția lui Gâlcă după ce Steaua a câștigat categoric cu Astra în Cupa Ligii Adeplast
Reacția lui Gâlcă după ce Steaua a câștigat categoric cu Astra în Cupa Ligii Adeplast

„Am făcut un meci destul de bun, în prima repriză am vrut să fim agresivi, să creăm superioritate pe benzi, iar de pe partea dreaptă a venit și primul gol. În a doua repriză am fost puțin mai relaxați, însă am reușit să marcăm și cel de-al treilea gol. Îmi doresc ca Steaua să joace tot timpul cum a făcut-o în prima repriză”, a declarat Gâlcă.

El a afirmat că și-a fi dorit ca jucătorul Claudiu Keșeru să rămână la Steaua: „Știam că există un interes pentru el, dar mi-aș fi dorit să continue. Ne-au plecat trei jucători de pe axul central, dar sper ca cei care au venit să joace și mai bine decât ei”.

Gâlcă speră în revenirea fanilor la stadion, deoarece echipa are nevoie de ei și a menționat că nu se gândește la zvonurile conform cărora ar urma să fie înlocuit de Laurențiu Reghecampf: „Avem nevoie de susținerea fanilor și sperăm să-i readucem la stadion. Sunt treburi care trebuie rezolvate și sper să se ajungă la o înțelegere. Nu este decizia mea, ci a clubului. Eu îmi fac treaba, mă gândesc la obiective și nimic mai mult. După aceea clubul va decide”, a comentat tehnicianul.

Constantin Gâlcă vrea ca Steaua să câștige derbiul cu Rapid, de duminică, din Liga I: „Cred că Rapid este schimbat în bine, cu jucători foarte buni și cu experiență. Dar îmi doresc să câștigăm”.

Formația Steaua București a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii Adeplast.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Ultima carte a lui Carol al II-lea: apropierea de Hitler și prețul ei