Prima pagină » Știri externe » Un mormânt străvechi a fost descoperit în Egipt. Înăuntru, pe arheologi îi aștepta o surpriză

Un mormânt străvechi a fost descoperit în Egipt. Înăuntru, pe arheologi îi aștepta o surpriză

Un mormânt străvechi a fost descoperit în Egipt. Înăuntru, pe arheologi îi aștepta o surpriză
Un mormânt străvechi care aparține lui Amenhotep, păzitorul templului dedicat zeului egiptean Amun, a fost descoperit în partea sudică a complexului Luxor, a anunțat marți Ministerul Antichităților din Egipt, citat de Reuters.

Potrivit autorităților locale, acel mormânt datează cel mai probabil din timpul celei de-a XVIII-a dinastii egiptene (1543 – 1292 î.e.n.).

Fotografiile prezentate de ministerul egiptean arată un mormânt pictat în nuanțe puternice de galben și maro și decorat cu numeroase hieroglife.

„Mormântul conține numeroase scene uluitoare, realizate în culori intense, cu vopsea și ghips”, a declarat Mamdouh Eldamaty, ministrul egiptean pentru Antichități.

„Multe dintre scene îi prezintă pe posesorul mormântului și pe soția lui, în fața unei mese îmbelșugate, dar și reprezentări ale unei zeițe care hrănește un copil regal, alături de scene din viața de zi cu zi”, a adăugat oficialul egiptean.

Mormântul a fost descoperit de o echipă de arheologi americani și egipteni în complexul Luxor, aflat la 700 de kilometri de Cairo.

Totuși, locul în care își doarme somnul de veci acel paznic al templului a fost vandalizat, din motive rămase necunoscute.

„Mormântul, care are forma literei T, a fost vandalizat deliberat în timpuri străvechi”, a spus Sultan Eid, administratorul general al regiunii Egiptul Superior.

„Numele și titlurile posesorului mormântului, anumite texte cu hieroglife și anumite scene, pe lângă numele zeului Amun au fost șterse în mod deliberat”, a adăugat Sultan Eid.

Mamdouh Eldamaty a precizat într-o declarație de presă separată că o reședință de odihnă ce a aparținut faraonului Tutmes al II-lea, care a făcut parte tot din a XVIII-a dinastie egipteană, a fost descoperită în provincia Ismailia din regiunea Canalului de Suez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
O româncă din Spania a dat lovitura în Zaragoza. Fenomenul „Plaxinta” a adunat mii de clienți: „Suntem uimiți”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump a anunțat un acord cu Putin privind un armistițiu în sectorul energetic
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!