Anchetă în cazul morții unui profesor universitar care ar fi așteptat 6 ore să primească îngrijiri

Anchetă în cazul morții unui profesor universitar care ar fi așteptat 6 ore să primească îngrijiri
Publicat: 10/03/2015, 13:49
Actualizat: 11/03/2015, 14:57

Reprezentanții DSP Iași au cerut conducerii Spitalului „Parhon” toate actele cu privire la internarea profesorului universitar Tiberiu Brăilean, în vârstă de 55 de ani, care a murit, duminică, în urma unui stop cardio-respirator, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Noi am cerut deja de săptămâna trecută, când încă profesorul era internat în ATI la Spitalul «Sfântul Spiridon», toate actele medicale de la «Parhon» referitoare la caz. Le vom completa și cu cele de la «Sfântul Spiridon» și-i voi invita pe colegi la o discuție administrativă și medicală, pentru că există niște protocoale semnate de toate spitalele, care nu sunt respectate – de la prezența medicului rezident la consultația din triaj, la timpii mari de așteptare din Urgență, la transferul interclinic. După această discuție, vom face și o monitorizare săptămânală, pentru că, deși toată lumea cunoaște protocoalele și ce trebuie făcut, regulile jocului nu sunt respectate. Nu pot spune cine a greșit”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Eugen Popescu, directorul DSP Iași.

El a adăugat că din primele informații reiese că pacientul „a fost staționat” la Spitalul „Parhon” în condițiile în care s-ar fi impus transferul imediat al acestuia.

„Mie mi s-a părut că pacientul a fost staționat la Spitalul «Parhon» și nu am înțeles de ce nu a fost trimis către Spitalul «Sfântul Spiridon» de la început, în condițiile în care acest ultim spital derulează un program național de tromboembolism, iar suspiciunea medicilor de la «Parhon» era și de embolism pulmonar”, a spus directorul DSP Iași.

Traian Brăilean a fost dus, miercurea trecută, la ora 7.40, cu ambulanța la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iași, cu insuficiență respiratorie, soția acestuia spunând că el se sufoca.

El era cunoscut cu probleme respiratorii și a fost dus inițial la Spitalul „Parhon” pentru că unitatea medicală asigura garda în noaptea respectivă.

Profesorul a fost transferat ulterior către Spitalul „Sfântul Spiridon”, după ce ar fi stat șase ore în triaj la „Parhon”, soția acestuia, prof. dr. Simona Modreanu, fiind informată că s-a hotărât transferul fiindcă medicii nu au putut să identifice dacă este vorba despre un infarct sau un embolism pulmonar.

„M-am bucurat că garda este la «Parhon» pentru că mă gândeam că va fi văzut de un cardiolog, având în vedere că respira greu și se sufoca. Am așteptat șase ore până când am putut să îl văd, însă în timpul acesta am aflat de la asistente că abia după trei ore i s-au recoltat probe de sânge pentru analize și că după alte trei ore a venit cardiologul. Când am reușit să-l văd, era conștient, avea pusă o perfuzie, dar fără mască de oxigen, deși avea probleme clare cu respirația”, a declarat Simona Modreanu, soția profesului.

La Spitalul „Spiridon” pacientul a fost dus în stare gravă și a făcut un stop cardio-respirator, fiind resuscitat și internat în secția de ATI, în Clinica de Cardiologie, unde a rămas patru zile, până când a murit, prognosticul medicilor fiind „extrem de rezervat” încă de la internare.

Simona Modreanu a declarat că se va gândi după înmormântare dacă să facă sau nu demersuri legale cu privire la acest caz, sperând să fie sprijinită de către managerul Spitalului „Sfântul Spiridon”, Ioan Bârliba.

„Până acum nu m-am gândit, am stat lângă soțul meu cât s-a putut, iar de duminică alerg după problemele administrative. Îndată ce se încheie această perioadă am să port mai întâi o discuție cu domnul manager Bârliba și am să mă sfătuiesc cu dumnealui pentru că, dacă pornesc eu o acțiune, ca persoană privată, așa cum au făcut și alți sute înainte, o să ajungă plângerea în primul sertar. Aș vrea măcar atât, să profităm post mortem de notorietatea domnului Brăilean, să se facă ceva pentru ca alți oameni să nu mai pățească același lucru. Să se pornească o anchetă cu specialiști”, a declarat Simona Modreanu.

Ea a precizat că în certificatul medico-legal cauza morții este trecută stop cardio-respirator, dar aceasta a fost „ultima manifestare” a problemelor medicale antecedente.

Managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Ioan Bârliba, a precizat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că miercuri va avea loc o întâlnire a reprezentanților spitalelor în cadrul cărora funcționează și unități de primiri urgențe, în care se va discuta și cazul acesta.

Reprezentanții Spitalului „Dr. C. I. Parhon” nu au putut fi contactați, până la ora transmiterii acestei știri, pentru a-și prezenta punctul de vedere.

Profesorul doctor Tiberiu Brăilean a fost cadru didactic al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în trecut a fost atât consilier local, cât și consilier județean. În activitatea sa profesională, a redactat mai multe lucrări despre economie și implicațiile religiei în științele economice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Lovitură devastatoare pentru Mădălin Ionescu. A pierdut cel mai drag om
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×