Prima pagină » Știri politice » Reacția lui Ponta când a fost întrebat dacă interdicțiile din statutul PSD îi vor fi aplicate și lui Șova

Reacția lui Ponta când a fost întrebat dacă interdicțiile din statutul PSD îi vor fi aplicate și lui Șova

Reacția lui Ponta când a fost întrebat dacă interdicțiile din statutul PSD îi vor fi aplicate și lui Șova
Marți, Șova și-a consultat dosarul la Comisia juridică din Senat, timp de mai multe ore, precizând că acuzațiile care i se aduc sunt neîntemeiate.

Comisia de statut a PSD a definitivat, marți, propunerile de modificare a statutului partidului, care includ și amendamentul liderului social-democrat, Victor Ponta, conform căruia membrii de partid aflați în cercetare penală pentru corupție nu mai pot ocupa demnități publice sau funcții politice.

Întrebat de presă, după ședința de la PSD, ce se va întâmpla cu Dan Șova în urma modificărilor la statut, Ponta a răspuns : „Dacă adoptăm niște reguli, regulile sunt pentru toți. Regulile se vor aplica de la președintele partidului până la membrul care s-a înscris azi în partid”.

Procurorul șef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanței supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Marți, Șova și-a consultat dosarul la Comisia juridică din Senat, timp de mai multe ore, precizând că acuzațiile care i se aduc sunt neîntemeiate.

Comisia juridică a Senatului se va pronunța prin vot, miercuri, la ora 13.00, asupra cererii DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova, a anunțat președintele comisiei Cătălin Boboc. El a spus că, după ce va fi întocmit raportul comisiei, acesta va fi depus luni la Biroul Permanent, care va decide când va intra în dezbaterea plenului Senatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
(VIDEO) Momentul flagrantului Parchetului General în dosarul de obținere frauduloasă a cetățeniei române
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord. Nu e o glumă!
Prosport.ro
Nadia Comăneci a luat din banii ei două aparate de aer condiționat pentru sala de gimnastică de la Complexul „Lia Manoliu”
Adevarul
„De ce ar trebui să beneficieze de acciză redusă cineva care conduce un SUV?” Subvenția la motorină, criticată de un expert în energie
Mediafax
CUTREMUR în industria auto: Un mare PRODUCĂTOR anunță 8.000 de concedieri până în 2027
Click
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Soția lui e la capătul puterilor: „Trec prin momente extrem de grele”
Digi24
Băiat pe trotinetă, lovit în cap de un obiect căzut din cer. Copilul nu-și amintește nimic despre incident
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Tânăra din Craiova, care ar fi luat o bacterie periculoasă la un festival, e în stare gravă! Aparatul ECMO o ţine în viaţă. Medicii nu au reușit să afle cu ce a fost infectată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ofertă la Dedeman: camera auto Full HD cu Wi-Fi are preț tăiat
Descopera.ro
Toți oamenii împărtășesc un strămoș surprinzător
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
De ce nu este bine să iei decizii majore atunci când te simți obosit mintal?