Prima pagină » Știri » România se va îndatora mai mult. Guvernul majorează plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe piețe externe

România se va îndatora mai mult. Guvernul majorează plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe piețe externe

România se va îndatora mai mult. Guvernul majorează plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe piețe externe
Extinderea plafonului a fost decisă în ședința de miercuri.

Extinderea plafonului a fost decisă în ședința de miercuri.

În noiembrie 2013, Guvernul a dublat plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe piețele externe, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, și a extins programul astfel încât să acopere următorii trei ani, respectiv 2014-2016.

Inițial, în 2010, MTN a fost aprobat pentru o perioadă de trei ani.

Tot în ședința de miercuri, Guvernul a decis să elimine sintagma „pe termen mediu”, explicând că vrea astfel să evite eventuale interpretări, cu argumentul că „termenul mediu” este o noțiune care, în legislația națională privind datoria publică, are o definiție diferită față de sensul din legislația engleză, respectiv legislația americană.

Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat, „Medium Term Notes” este o facilitate neangajantă, încheiată între Ministerul Finanțelor, în calitate de emitent, și un grup de instituții financiare selectate, facilitate în cadrul căreia pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat în baza unei documentații contractuale standard.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România