Prima pagină » Știri » Cel mai bun sistem de învățământ din lume scoate materiile clasice din programă. Ce vor studia elevii finlandezi

Cel mai bun sistem de învățământ din lume scoate materiile clasice din programă. Ce vor studia elevii finlandezi

Cel mai bun sistem de învățământ din lume scoate materiile clasice din programă. Ce vor studia elevii finlandezi
Sistemul de învățământ finlandez, recunoscut ca fiind cel mai bun din lume, va cunoaște în următorii ani una dintre cele mai radicale reforme prin care materii clasice precum matematica sau istoria vor fi eliminate și înlocuite cu studiul unor teme sau fenomene. Promotorii acestei idei spun că această schimbare reprezintă de fapt o adaptare a educației la felul în care a evoluat lumea în care trăim, în condițiile în care pentru finlandezi principala menire a scolii este de a-i pregăti pe copii pentru viitor. Asta în timp ce în România, educația rămâne un domeniu subfinanțat, în care nu s-a găsit încă o strategie coerentă pentru simplificarea programelor și în care manualele digitale, impuse de noile realități sociale, au reprezentat o adevărată piatră de moară pentru oficialii de la minister.

Cu un sistem de învățământ în care 93% dintre absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat, în care peste 65% dintre liceeni ajung la facultate și în care doar 10% dintre cei care își doresc să devină profesori ajung la catedră, Finlanda nu se culcă pe lauri și devine prima țară care face pasul următor: adaptează educația la realitățile lumii în care trăim. Astfel, în anii următori, în orarul elevilor din Finlanda nu vor mai apărea materii precum literatură, geografie, matematică sau istorie, ci teme sau fenomene. De exemplu, un adolescent care urmează cursurile unei școli profesionale ar putea urma lecții pentru a deveni ospătar care vor include elemente de matematică, comunicare și scris, precum și limbi străine pentru a-i putea servi și pe clienții străini. Pe de altă parte, elevii de la liceele teoretice vor aborda teme ample cum este, de exemplu, Uninea Europeană, care va combina elemente de economie, istorie (a țărilor membre), limbi străine și geografie, potrivit The Independent.      

Sistemul de educație de la care toate țările europene, inclusiv România, vrea să învețe a început deja aceste schimbări și le aplică progresiv pentru ultimele clase de liceu, în Helsinki. „Ceea ce tocmai am început va fi o schimbare radicală a sistemului de învățământ din Finlanda”, spune Liisa Pohjolainen, una dintre coordonatoarele acestui proiect de reformă.

„Ceea ce avem nevoie acum este un altfel de educație care să-i pregătească pe oameni pentru viața profesională. Tinerii folosesc în acest moment computere destul de performante. În trecut, băncile aveau o mulțime de funcționari care făceau calcule, lucru care s-a schimbat total astăzi. Prin urmare trebuie să facem schimbari în educație care sunt necesare industriei și societății moderne”, a explicat Pasi Silander, directorul de dezvoltare al orașului Helsinki.

Înlocuirea materiilor clasice nu este însă singura modificare. Reforma vizează și „desființarea” sălii de clasă tradiționale în care elevii stau în bănci pasivi, ascultându-și profesorii și așteptând să li se pună întrebări. În anii următori se va pune în practică o abordare care pune mai mult accent pe colaborarea dintre profesori și copii, care vor lucra în grupuri mici pentru a rezolva diverse probleme prin care își vor îmbunătății abilitățile de comunicare. 

„Chiar trebuie să regândim educația și să reconfigurăm sistemul astfel încât să-i pregătească pe copiii noștri pentru viitor, având aptitudinile de care este nevoie astăzi și mâine. Există școli în care se predă după metoda veche ceea ce era în beneficiul societății la începutul anilor 1900, dar nevoile nu mai sunt aceleași și avem nevoie de ceva potrivit pentru secolul 21”, susține șeful Educației din Helsinki. 

Schimbarea sistemului de învățământ, o provocare pentru profesori 

Să devii profesor în Finlanda nu este deloc ușor. Doar 10% dintre cei care își doresc acest lucru reșeșesc să ajungă la catedră. Unul dintre principiile sistemului de învățământ finlandez este pregătirea foarte bună a cadrelor didactice, astfel că educatorii care predau la grădiniță trebuie să fie absolvenți de studii superioare, iar cei care predau la școală trebuie să aibă neapărat masterat de doi ani, în care cursurile de pedagogie și psihologia copilului ocupă un loc central.

Schimbările care vizează sistemul de educație va fi o provocare și pentru ei, obișnuiți până acum să se concentreze pe o materie anume. Oficialii de la Helsinki încearcă să-i stimuleze să adopte această nouă viziune prin acordarea unui stimulent la salariu. 

În prezent, aproximativ 70% dintre profesorii de liceu din Helsinki sunt instruiți pentru a adopta noua abordare. Oficialii spun că este destul de greu să-i convingi pe profesori să facă acest pas, dar cei care au făcut-o deja spun că nu mai pot da înapoi.

Până în 2020, în toate școlile din Finlanda se va preda după noua metodă

Noile metode de predare au fost deja aplicate sub diverse forme în ultimii doi ani, iar datele preliminare arată că ele sunt benefice pentru că rezultatele elevilor s-au îmbunătățit.  

Școliile din Finlanda au fost obligate să introducă cel puțin o dată pe an o perioadă în care să fie aplicată noua metodă de predare, lucru care în școlile din Helsinki s-a întâmplat chiar de două ori pe an. Proiectul reformei va fi publicat până la sfârșitul acestei luni, iar până în 2020, în toate școlile din Finlanda maniera de predare va fi schimbată. 

Cum arată o oră de curs într-o școală în care se predă după noua metodă

Este o oră de limba engleză, dar pe tablă este o hartă a Europei continentale. Elevii trebuie să potrivească condițiile meterologice cu țările de pe tablă. De exemplu, astăzi este soare în Finlanda, dar ceață în Danemarca. Prin această activitate, copiii combină limba engleză cu geografia.

„Vrem ca elevii să învețe într-o atmosferă sigură, fericită și relaxată”, spune directorul unei școli din Helsinki unde învață 240 de copii și care a adoptat deja noua metodă de predare. 

Pambuccian: Direcția în care merge acum sistemul educațional finlandez este greșită

Deputatul Varujan Pambuccian, membru al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor, consideră însă că direcția în care vrea să meargă sistemul educațional finlandez este greșită.

„Pornind de la ideea corectă că școala trebuie să stimuleze creativitatea, sistemul educațional finlandez dorește să renunțe la învățământul structurat în domenii și să le predea amestecat. În Statele Unite există o inițiativă foarte inteligentă de a avea cursuri care combină cunoștințele și încearcă să producă idei noi cu valoare. Dar ele vin pe terenul unor cunoștințe existente. Experimentul finlandez încearcă un lucru imposibil: să introducă cunoștințe din domenii diverse acolo unde ele sunt necesare și va ajunge să obțină nimic combinând frânturi de nimic. Fiecare domeniu are o logică internă care nu se poate fragmenta. În fiecare domeniu cunoștințele au apărut atunci când a fost nevoie de ele, combinând creativ cunoștințe existente. Studiind un domeniu în dinamica lui istorică fixează cunoștințele, le dă valoare și răspunde spiritului de explorator din noi. Combinându-le în cursuri speciale în care ținta este dezvoltarea creativității, aceste cunoștințe pot deveni ingredientele unui pas înainte în care se creează ceva nou, eventual având și valoare. Dar generalizând acest tip de cursuri speciale, absolut necesare în școală, și renunțând la predarea pe materii, profesorii PowerPoint vor măsura și raporta succesul obținerii nimicului combinând creativ frânturi de nimic”, spune deputatul.    

Formula de succes a unui sistem de învățământ eficient

Rezultatele elevilor din Finlanda – locul 3 la testele PISA la care au participat 65 de țări, rată de promovare a examenului de bacalaureat de peste 90%, peste 65% dintre absolvenții de liceu merg la facultate – vorbesc de la sine despre un sistem eficient de învățământ de la care toate statele europene, inclusiv România, vor să învețe. Din păcate, sistemul de educație autohton este foarte departe de ceea ce se întâmplă în Finlanda, iar acum că exista o nouă reformă, va fi și mai departe. Educația din România este în prezent subfinanțată, iar performanțele elevilor, atât ale celor de gimnaziu, cât și ale celor de liceu sunt foarte slabe. La testele PISA, România s-a clasat pe locul 46 din 65 de țări participante, iar când vine vorba de bacalaureat sau Evaluare Națională, doar unul din doi elevi reușesc să obțină o notă de trecere. Una dintre dintre cauzele acestor rezultate este și programa încărcată pe care oficialii din minister tot promit că o vor simplifica. O altă problemă a sistemului de învățământ românesc o reprezintă resursa umană atrasă. Salariile foarte mici, de 900 -1.000 de lei pentru debutanți, fac din învățământ un domeniu neatractiv pentru studenții foarte buni care se reorientează pentru că vor salarii mai mari. 

În Finalanda, lucrurile sunt total diferite. Reforma sistemului de învățământ finlandez a început în urmă cu 40 de ani, dar metodele au fost mereu îmbunătățite și adaptate la evoluția societății. În Finlanda, învățământul este gratuit pentru cei care optează pentru sistemul de stat, indiferent că vorbim de sistemul preuniversitar sau universitar. Curricula națională este mai degrabă orientativă, există un singur test național, iar profesori ajung numai cei mai buni studenți, această meserie fiind foarte apreciată și mai bine plătită decât în cazul altor categorii sociale (salariile sunt între 2.000 și 6.000 de euro). Relația dintre profesori și elevi se bazează pe comunicare deschisă și pe colaborare. Orele de curs sunt puține, scurte (45 de minute) și eficiente, iar temele pentru acasă nu depășesc 30 de minute. Elevii pot alege, încă din școala primară, materii opționale în funcție de aptitudinile și pasiunile lor. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolile de inimă ucid tot mai multe femei. Și lucrurile se vor înrăutăți
Digi24
Un primar avertizează că reforma lui Bolojan poate fi fentată. Care este trucul legal găsit de edili pentru a nu tăia posturi
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Cât costă o garsonieră de 11 metri pătrați din Cluj-Napoca: are baia pe casa scării
Mediafax
UNJR îi cere președintelui Nicușor Dan să retrimită în Parlament legea privind pensiile magistraților. Acuzații pentru premierul Ilie Bolojan
Click
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Ruxandra Luca a fost PĂRĂSITĂ de iubitul chirurg! Încă o lovitură, după ce Antena 1 S-A DEZIS de ea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum fosta iubită a lui Ioan Neculaie, fostul patron de la FC Brașov! A dispărut din lumina reflectoarelor, dar nu a renunțat la pozele incendiare: „Am luat așa o pauză”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Forțe cosmice bizare, detectate pe o planetă din apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?