Prima pagină » Știri » Traian Băsescu, citat marți de procurori pentru a fi audiat în dosarul în care este suspectat că a șantajat-o pe senatoarea Gabriela Firea

Traian Băsescu, citat marți de procurori pentru a fi audiat în dosarul în care este suspectat că a șantajat-o pe senatoarea Gabriela Firea

Traian Băsescu, citat marți de procurori pentru a fi audiat în dosarul în care este suspectat că a șantajat-o pe senatoarea Gabriela Firea
Fostul președinte Traian Băsescu a fost citat de procurori să se prezinte marți la sediul Parchetului instanței supreme, pentru a da lămuriri în dosarul în care este suspectat că a șantajat-o pe senatoarea Gabriela Firea, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Traian Băsescu ar urma să meargă marți la ora 14.30 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), au precizat sursele citate.

Avocatul fostului șef al statului a fost, luni, la Parchetul instanței supreme, pentru a consulta dosarul în care Traian Băsescu are calitatea de suspect.

Fostul președinte Traian Băsescu a fost și miercurea trecută la Parchetul instanței supreme. El a stat aproximativ 20 de minute, iar la plecare nu a dorit să spună ce a discutat cu procurorii și dacă a fost pus sub urmărire penală.

Ulterior, Parchetul instanței supreme a anunțat că fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat în fața procurorilor pentru a i se aduce la cunoștință că este urmărit penal pentru șantaj, avocații acestuia solicitând un termen pentru consultarea dosarului.

Potrivit PICCJ, în cauza constituită ca urmare a plângerii formulate de senatorul Gabriela Firea, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus, prin ordonanța din 11 martie, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Traian Băsescu pentru infracțiunea de șantaj.

Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de șantaj, întrucât fostul șef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

Cercetările în acest dosar fuseseră suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de președinte al lui Traian Băsescu.

Parchetul instanței supreme anunța, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru șantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată și sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mișcare a acțiunii penale a fost suspendată, întrucât președintele are imunitate.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul președinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că și acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

Fostul șef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o șantajistă de profesie”. „Nu e un atac la o femeie, e un atac la o șantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine școala turnătorului Felix”, a precizat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea șantajistă” Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliție, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ținut totodată să amintească prestația Gabrielei Firea din campania pentru prezidențiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacționat în 14 aprilie, afirmând că așteaptă cu interes reacțiile instituțiilor și ale ambasadelor statelor democratice față de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”.

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că președintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călărași.

„Aștept cu interes reacțiile instituțiilor statului și ale ambasadelor statelor democratice față de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, scria Gabriela Firea, pe Facebook.

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanței supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru amenințare și șantaj.

În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea și Ilie Sârbu, au semnat un denunț de șantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie 2014, la Parchetul instanței supreme.

Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul și a precizat că gestul este determinat de amenințările pe care șeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală formulată pe numele lui Traian Băsescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Oamenii de știință au aflat de ce medicamentele pentru cancer nu funcționează la fel pentru toată lumea