Parlamentarii vor SUPERIMUNITATE în fața DNA. Deputații au strecurat în regulament o prevedere declarată NECONSTITUȚIONALĂ în 2013

Deputații au găsit soluția pentru a-și face singuri scut în fața legii. Câteva propuneri de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, ieșite din comisia de regulament și urmând a intra la vot final, le creează o superimunitate în fața legii, atunci când procurorii solicită reținerea și arestarea preventivă.

Concret, pe data de 17 martie, comisia de regulament a aprobat proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților, în care sunt strecurate modificări esențiale privind imunitatea parlamentarilor, declarate neconstituționale încă din 2013 de CCR. Mai mult, forma modificată acum este identică cu cea respinsă de judecătorii constituționali.

În primul rând, este vorba vorba despre articolul 195, la care au fost introduse o serie de alineate noi potrivit cărora solicitările DNA trebuie să conțină „indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală și motivele concrete și temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziției”.

În plus, în cazul în care comisia juridică decide că este nevoie de probe suplimentare la dosarul trimis, Ministerul Justiției este obligat să înainteze documentele necesare, iar termenul pentru elaborarea raportului se prelungește cu două zile.

Articolul 195 modificat

1. Cererea de reținere, arestare sau percheziție a deputatului se adresează de către ministrul Justiției președintelui Camerei Deputaților, pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei, în temeiul art.72 din Constituția României republicată. Cererea trebuie să conțină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală și motivele concrete și temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziției.

2. Președintele Camerei Deputaților aduce de îndată cererea la cunoștința Biroului Permanent, care o trimite Comisiei juridice, de disciplină și imunități, pentru a întocmi un raport în termen de cel mult 3 zile. Ministrul justiției va înainta toate documentele pe care aceasta le solicită. În cazul în care sunt necesare probe și informații suplimentare de la Ministerul Justiției, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități va solicita Biroului Permanent prelungirea termenului pentru depunerea raportului cu cel mult 2 zile. Raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale și temeinice invocate. Raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorității membrilor prezenți.

Aceleași prevederi ar urma să se aplice și în cazul cererilor de începere a urmăririi penale a miniștrilor parlamentari. Astfel, potrivit articolului 157 modificat de deputați „raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale și temeinice invocate, acesta se aprobă prin votul secret al majorității membrilor prezenți”

CITEȘTE AICI RAPORTUL INTEGRAL

Superimunitatea parlamentarilor, la a doua tentativă

Nu este prima tentativă a parlamentarilor de a-și crea o superimunitate în fața legii. În 2013, când erau în curs de modificare a Statutului deputaților și senatorilor, parlamentarii și-au introdus aceleași prevederi care îi protejează în fața Justiției.

„Cererea ministrului justiției trebuie să conțină temeiul legal și motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoțită de probele considerate relevante și puse la dispoziție de către parchet, care stau la baza motivelor invocate”, așa suna modificarea făcută în ianuarie 2013.

Pe de altă parte, Curtea Constituțională a criticat aceste modificări, declarându-le neconstituționale. Prin decizia 319/2013, CCR a susținut că astfel se induce „concluzia că Senatul sau Camera Deputaților se pot pronunța asupra calificării juridice a faptei imputate sau asupra temeiniciei acesteia”.

Cu alte cuvinte, sintagma „motivele concrete și temeinice” ar da noi atribuții parlamentarilor, atribuții pe care le au doar magistrații.

Redăm mai jos paragrafe din decizia Curții Constituționale

” În motivarea obiecției de neconstituționalitate se susține că sintagma „indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală și motivele concrete și temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziției” cuprinsă în art.24 alin.(1) din lege conduce la concluzia că Senatul sau Camera Deputaților se poate pronunța asupra calificării juridice a faptei imputate sau asupra temeiniciei acesteia.

Referirile exprese la „motivele concrete și temeinice” extrapolează aspectele legate de admisibilitatea, administrarea și chiar aprecierea probelor, atribute exclusive ale magistratului, de la puterea judecătorească la reprezentanții puterii legislative. Aceasta întrucât temeinicia, precum și caracterul concret al motivelor nu pot fi stabilite în afara cadrului trasat de legalitatea, pertinența, concludența și utilitatea probelor. Se apreciază că, în acest fel, în etapa încuviințării reținerii, arestării sau percheziției, competența plenului fiecărei Camere va exceda unei simple evaluări sau aprecieri legate de seriozitatea și lipsa arbitrariului la luarea măsurilor respective și va putea produce consecințe directe și indirecte pe terenul asigurării intereselor urmăririi penale sau al judecății.

Altfel spus, interpretarea dispozițiilor legale menționate, în sensul că Parlamentul, prin Camerele sale, precum și comisia parlamentară care are în competență analizarea situațiilor privind imunitatea examinează sub aspectul motivelor concrete, legale și temeinice cererea de reținere, arestare sau percheziție a unui deputat sau senator ori cererea de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are și calitatea de deputat sau senator, contravin principiului separației puterilor în stat, întrucât o asemenea atribuție este cu totul străină statutului juridic constituțional, rolului și funcțiilor celor două Camere ale Parlamentului și conduce la încălcarea rolului puterii judecătorești.

Prin obligativitatea indicării în cerere sau în sesizare a motivelor concrete, legale și temeinice pentru care se justifică o anumită măsură sau începerea urmăririi penale, se poate naște convingerea că Parlamentul, prin Camera competentă, ar urma să judece faptele penale imputate unui deputat sau senator ori unui membru al Guvernului. Or, art.126 alin.(1) din Constituția României stabilește fără echivoc că justiția se realizează numai prin instanțele judecătorești, singurele în măsură să asigure o justiție unică, imparțială și egală, astfel cum prevede art.124 alin.(2) din Constituție. Camerele nu au atribuții constituționale de a se pronunța asupra calificării juridice sau a temeiniciei imputației, întrucât ar echivala cu încălcarea competenței și independenței puterii judecătorești”.

CITEȘTE AICI DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE