Prima pagină » Știri externe » Ce spune ambasadorul român la Chișinău despre cetățenia pe care și-o dorește Traian Băsescu

Ce spune ambasadorul român la Chișinău despre cetățenia pe care și-o dorește Traian Băsescu

Ce spune ambasadorul român la Chișinău despre cetățenia pe care și-o dorește Traian Băsescu
Fostul președinte al României Traian Băsescu va primi cetățenia Republicii Moldova de la șeful statului moldovean, Nicolae Timofti, a declarat ambasadorul român la Chișinău, Marius Lazurca, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă.

Întrebat câtă încărcătură simbolică ar avea informația că Băsescu va fi deținătorul cetățeniei Republicii Moldova, ambasadorul a declarat că la această întrebare ar trebui să răspundă „întâi de toate președintele Timofti, care printr-un gest suveran de generozitate, va acorda această cetățenie, în al doilea rând, sigur, președintele Băsescu, care, cum se știe, și-a dorit mult această cetățenie”.

În 18 iulie 2013, Traian Băsescu declara, într-un interviu acordat ProTV Chișinău în urma unei vizite făcute în Republica Moldova, că după ce își va termina mandatul de președinte al României va cere, „poate”, cetățenia moldovenească, în semn de respect și dragoste pentru Republica Moldova și oamenii ei.

O săptămână mai târziu, Traian Băsescu spunea că este decis „categoric” să ceară cetățenia Republicii Moldova, menționând că și-ar dori ca românii să trăiască într-o singură țară și adăugând: „Dacă acum nu putem avea cetățenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”.

Întrebat dacă este decis să ceară cetățenie moldovenească, Băsescu a răspuns: „Da, categoric. E o chestiune sentimentală. Eu mi-aș dori ca românii să trăiască într-o singură țară, să aibă o singură cetățenie. Dacă mi-o vor da, după ce îmi termin mandatul, m-aș bucura să fiu și cetățean al R. Moldova: ar exprima ce simt. Dacă acum nu putem avea cetățenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”.

Într-un alt interviu, acordat în 29 octombrie 2014 postului național de televiziune Moldova 1, Traian Băsescu anunța că după alegerile parlamentare din Republica Moldova va face o vizită de rămas bun la Chișinău, ocazie cu care va cere și cetățenia, el precizând că este un gest simbolic. „Categoric da, am și vorbit cu președintele Timofti zilele trecute pe această temă și am stabilit că, după alegerile din Republica Moldova, voi face o vizită, ocazie cu care este și vizita de rămas bun, și voi depune cererea pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova”, afirma el.

Traian Băsescu a anunțat miercuri pe pagina sa de Facebook că în 2 și 3 aprilie va face o vizită privată în R. Moldova, la invitația lui Nicolae Timofti, cu care va avea discuții legate de situația de securitate din regiune, situația de securitate a României și a R. Moldova, evoluția proceselor de apropiere de Uniunea Europeană a R. Moldova, și relația bilaterală. Băsescu a subliniat, în mesajul său pe Facebook, că pozițiile pe care le va exprima în cadrul acestei vizite nu angajează România.

Anterior, vizita lui Băsescu a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al președinției de la Chișinău, Vlad Țurcanu, pentru Radio Chișinău. El a precizat că Traian Băsescu își onorează astfel o promisiune mai veche față de președintele moldovean, Nicolae Timofti, de a vizita Republica Moldova după expirarea mandatului său de șef de stat.

Un alt motiv pentru care fostul președinte merge în Republica Moldova este și faptul că urmează să i se acorde ordinul „Ștefan cel Mare”, a mai declarat Vlad Țurcanu pentru Radio Chișinău.

Președintele moldovean, Nicolae Timofti, a semnat la 13 martie un decret privind conferirea Ordinului „Ștefan cel Mare”, decorația militară supremă a R. Moldova, lui Traian Băsescu, pentru sprijinul constant acordat Chișinăului și pentru contribuția sa la promovarea securității și democrației în regiune.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Loredana Groza, răvășitoare în Monaco. Artista și-a surprins fanii cu imagini spectaculoase în costum de baie
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce AMENDĂ vei plăti dacă ești prins cu 91 km/h în localitate? Suma a crescut cu 300 de lei
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Dacă unii dintre primii conducători ai lumii au fost, de fapt, femei?