Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc a salutat acordul cu Iranul și s-a rugat pentru pace, în timpul slujbei de Paște

Papa Francisc a salutat acordul cu Iranul și s-a rugat pentru pace, în timpul slujbei de Paște

Papa Francisc a salutat acordul cu Iranul și s-a rugat pentru pace, în timpul slujbei de Paște
Papa Francisc a salutat duminică, în cadrul slujbei de Paște, acordul preliminar privind programul nuclear iranian, apreciind că este o oportunitate de a face lumea mai sigură, dar în același timp și-a exprimat îngrijorarea privind violențele din Libia, Yemen, Siria, Irak sau Nigeria, relatează AP.

Mesajul „Urbi et Orbi” transmis de Suveranul Pontif cu ocazia Paștelui catolic, de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru, a fost marcat de speranță pentru pace. Anterior, Papa a oficial slujba de Paște, pe o vreme ploioasă, în Piața Sfântul Petru, în fața a zeci de mii de persoane.

Francisc a făcut primele comentarii publice despre acordul preliminar încheiat joi, la Lausanne, între Teheran și marile puteri, menit să asigure că Iranul nu va construi o bombă atomică.

„Ne încredem cu speranță în Domnul că acordul preliminar încheiat recent la Lausanne este un pas decisiv către o lume mai sigură”, a afirmat el.

„Ne rugăm pentru pace în această lume supusă traficanților de arme, care își câștigă existența prin (vărsarea) sângelui altor bărbați și femei”, a adăugat Papa, denunțând numărul mare de arme din lume.

Suveranul Pontif s-a rugat de asemenea pentru pace în țări afectate de conflicte violente, precum Libia, Yemen, Siria, Irak, Nigeria, Sudanul de Sud, Sudan și Congo.

El i-a amintit pe tinerii uciși joi la o universitate din Kenya, majoritatea vizați pentru că erau creștini, și a deplâns răpirile comise de extremiștii islamiști.

După ce în Vinerea Mare Francisc a criticat comunitatea internațională pentru tăcerea complice referitoare la uciderea unor creștini, de Paște, el s-a rugat ca Dumnezeu să reducă „suferința multor frați persecutați din cauza numelui Său”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fifor: Statul a pus presiunea problemelor financiare pe umerii antreprenorilor. Firmele care au executat lucrări nu și-au primit banii, dar au fost luate la întrebări de ANAF
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi