Prima pagină » Știri externe » Zboruri anulate și întârzieri în Franța, în cea de-a doua zi a grevei controlorilor de trafic aerian

Zboruri anulate și întârzieri în Franța, în cea de-a doua zi a grevei controlorilor de trafic aerian

Zboruri anulate și întârzieri în Franța, în cea de-a doua zi a grevei controlorilor de trafic aerian
Traficul aerian francez rămânea puternic perturbat joi, în a doua zi a grevei controlorilor de trafic aerian, direcția generală a aviației civile (DGAC) cerându-le companiilor să anuleze jumătate din zboruri ca măsură preventivă, relatează Le Monde, în ediția electronică.

La Orly și Roissy, nu fusese semnalată nicio anulare cu puțin timp înainte de ora 08.00 (09.00 ora României), iar întârzierile erau limitate la începutul dimineții. „Acestea vor crește însă pe parcursul zilei”, a declarat o sursă aeroportuară.

La Nisa, principalul aeroport de provincie, 44 la sută dintre plecări au fost anulate din totalul de 157 programate inițial. Situația este și mai gravă la Montpellier, unde „toate zborurile au fost anulate” joi, a anunțat conducerea aeroportului. La Toulouse-Blagnac, la ora 07.30 (08.30 ora României), au fost anulate 119 zboruri din totalul de 238. Unele au întârzieri.

În ceea ce privește companiile aeriene, Air France a anunțat că va asigura un zbor din patru la Orly, aproximativ 40 din zborurile din provincie și un zbor din două pe distanță medie la Roissy. Anticipând „perturbări importante”, compania low cost easyJet a decis să reprogrameze 224 de zboruri.

Impactul grevei lansate de SNCTA, principalul sindicat al controlorilor de trafic aerian, s-a accentuat joi din cauza unui apel la mobilizare națională lansat în paralel de patru sindicate. SNCTA cere ca organizațiile ce reprezintă controlorii de trafic aerian să poată negocia acorduri specifice pentru această profesie. O reuniune este prevăzută pentru 13 aprilie pe această temă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Neptun Deep! OMV Petrom, PRIMA REACȚIE după incidentul cu drona marină din apropierea platformei
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
S-au întors în România după ani de Italia, dar au rezistat doar 3 luni. Ce i-a făcut să plece din nou: „Am dormit un an în bucătărie”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok