Prima pagină » Magazin » A studiat la Yale și a făcut cercetare de top în SUA. MOTIVUL pentru care acest tânăr din Timișoara a decis că e timpul să se întoarcă acasă

A studiat la Yale și a făcut cercetare de top în SUA. MOTIVUL pentru care acest tânăr din Timișoara a decis că e timpul să se întoarcă acasă

A studiat la Yale și a făcut cercetare de top în SUA. MOTIVUL pentru care acest tânăr din Timișoara a decis că e timpul să se întoarcă acasă
După ce a făcut un an de liceu în SUA, a studiat la Yale și a făcut cercetare în American, un timișorean de 25 de ani a revenit în România.

A fost admis la Yale University, a studiat și a făcut cercetare în SUA vreme de șase ani, apoi a revenit în România, în speranța că va reușit să facă ceva bun în țara natală. E povestea lui Raul Pătrașcu, un timișorean în vârstă de numai 25 de ani.

Raul a ajuns în Statele Unite ale Americii în perioada liceului, după ce în clasa a XI-a a câștigat o bursă pentru un an de școală peste Ocean, scrie pressalert.ro. În clasa a XII-a a revenit în Timișoara, la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, pentru a susține examenul de bacalaureat.

Norocul i-a surâs însă din nou, astfel că tânărul a reușit să obțină o nouă bursă de studii, de data aceasta la celebra Yale University. În America a studiat Chimia și Medicina Preclinică, dar nu a lăsat deoparte nici cercetarea.

„Am făcut cercetare la John”s Hopkins, un spital renumit și pentru cercetarea în domeniul cancerului”, a povestit Raul. „Am lucrat ca student laborant în echipele lor de cercetare și am lucrat la proiectul meu pe care am și reușit să-l public, despre dezvoltarea unor linii celulare. Am reușit să izolăm celule nemuritoare de cancer de pancreas, o formă mai rară de cancer de pancreas care poate fi folosită ca model pentru studiul diferitelor terapii și a se dezvolta terapii din ce în ce mai eficiente”, a explicat el.

Și totuși, după șase ani petrecuți peste granițe – un an de liceu, patru de facultate și unul în care a lucrat în cadrul spitalului -, Raul Pătrașcu s-a hotărât să revină acasă.

Acum, este înscris în anul doi la Medicină, dar și la un masterat de Fizică Medicală la Universitatea de Vest.

„M-am întors în țară din mai multe motive, unele personale, de dragul de casă și pentru că am vrut să fiu alături de familie, dar și pentru că am văzut că apar din ce în ce mai multe oportunități în România de a face același lucru pe care l-am făcut acolo”, a spus el. „Majoritatea celor plecați își doresc să se întoarcă în țară. Desigur, ne valorificăm potențialul acolo pentru că e mai ușor, avem toate condițiile necesare, materiale și tot ce ne trebuie, dar nu e același lucru. Dorim să contribuim aici, acasă, aici simțim că aparținem, simțim că suntem mai responsabili și dorim să contribuim și la ce se întâmplă în țară”, a adăugat el.

De altfel, nu a plecat niciodată „din lăcomie”,  mai mărturisește el.

„Tinerii medici emigrează de nevoie, nu au echipamentele necesare cu care să lucreze. Tocmai de aceea România pierde an de an tineri specialiști”, susține timișoreanul.

Potrivit sursei citate, Raul Pătrașcu va face cercetare în cadrul Centrului de Medicină Genomică, un proiect de circa șase milioane de euro, finanțat cu bani europeni, ce va fi realizat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...