Prima pagină » Știri » Un bărbat din Neamț săpa o fundație în momentul în care a făcut această descoperire. Ce a găsit l-a făcut să sune imediat la 112

Un bărbat din Neamț săpa o fundație în momentul în care a făcut această descoperire. Ce a găsit l-a făcut să sune imediat la 112

Un bărbat din Neamț săpa o fundație în momentul în care a făcut această descoperire. Ce a găsit l-a făcut să sune imediat la 112
Un bărbat din comuna Vînători-Neamț (jud. Neamț), care voia să mute gardul casei, a descoperit un minidepozit cu proiectile din cel de-al Doilea Război Mondial, scrie mont.ro.

Cele 55 de proiectile de tun, calibru 75 mm, sunt de proveniență germană. ”Orice element de muniție reprezintă un pericol, mai ales la manipulare. Și în acest caz, chiar dacă proiectilele nu aveau focoase, pericol exista, mai ales dacă erau puse pe foc, așa cum s-a mai întîmplat”, a declarat col. Ioan Nitică, șeful ISU Neamț.

Mont.ro scrie că bărbatul din Vînători-Neamț săpa o fundație în momentul în care a dat peste proiectile și, sesizând imediat pericolul, a sunat la 112.

În scurt timp, la fața locului a ajuns o echipă pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. Specialiștii au ridicat cele trei elemente de muniție, respectiv proiectile explozive calibru 75 mm, după care au trecut la cercetarea zonei cu ajutorul detectorului de metale. În același loc, la o adîncime cuprinsă între 30 și 70 cm, au mai fost descoperite alte 52 de proiectile de acelasi calibru. Muniția era aranjată, semn că acolo a existat un minidepozit pentru alimentarea unei pozitii de tragere în timpul luptelor din cel de-al II-lea Război Mondial. Specialiștii spun că proiectille sunt de tun, fiind fabricate în Germania. Toate elementele de muniție au fost ridicate în vederea depozitării și, ulterior, a distrugerii în conditii de siguranță. Ideea că în locul respectiv a fost un minidepozit este demonstrată de faptul că proiectilele nu aveau focoase.

„Riscul este foarte mare atunci când aceste elemente de muniție sunt manipulate de către persoane care nu știu cum să procedeze. Lovirea lor, tăierea sau transformarea în unelte sunt acțiuni care se pot termina tragic. De asta noi am pus un accent deosebit pe prevenire și am lipit afișe în toate localitătile din județ, cu recomandări pentru cetăteni. Oamenii trebuie să știe că nu este de glumit în astfel de situații (…) În primul rând trebuie anunțat imediat evenimentul la 112 și să nu fie atinse proiectilele, pentru că declanșarea acestora poate duce la rănire sau chiar la deces”, a declarat colonelul Ioan Nitică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România