Prima pagină » Știri externe » Un celebru sportiv american a murit în timpul unui salt cu un wingsuit

Un celebru sportiv american a murit în timpul unui salt cu un wingsuit

Dean Potter, unul dintre cei mai cunoscuți acrobați americani din domeniul sporturilor extreme, a murit în urma unui salt cu "wingsuit" (costum cu aripi), sâmbătă, în Parcul Național Yosemite din California, informează bbc.com.

Sportivul american, în vârstă de 43 de ani, a sărit cu acest costum special de pe promontoriul Taft Poit, care are înălțimea de 2.286 de metri, a precizat un purtător de cuvânt al administratorilor Parcului Național Yosemite.

Colegul lui din acest zbor extrem, Graham Hunt, în vârstă de 29 de ani, și-a pierdut la rândul său viața.

Salvamontiștii au fost alertați la scurt timp după dispariția celor doi sportivi și au început căutările încă de sâmbătă după-amiază.

Dean Potter

Trupurile lor neînsuflețite au fost găsite duminică dimineață.

Ambii purtau „wingsuit” – costume dintr-o țesătură aerodinamică, strâns lipite de corp, cu aripi realizate sub forma unui material excedentar între mâini și trup și între picioare -, care îi ajută pe sportivi să plutească în aer.

Parașutele celor două costume speciale nu s-au deschis, scrie presa americană.

Dean Potter a fost un atlet care a împins acest sport tot mai aproape de limită, efectuând de numeroase ori acrobații controversate.

A fost criticat în mai 2006 după ce a efectuat „o urcare liberă, solitară”, a legendarului Delicate Arch, o stâncă renumită din statul american Utah. În urma acelei cascadorii periculoase, compania vestimentară Patagonia a decis să anuleze contractul de sponsorizare a sportivului.

Dean Potter a fost, de asemenea, primul om din lume care a escaladat liber – fără frânghii și fără plasă de siguranță – principalii trei pereți montani din Parcul Național Yosemite într-o singură zi.

El era, de asemenea, renumit pentru traversări pe coardă la mare înălțime și pentru salturi cu parașuta extrem de riscante – a efectuat unele dintre acestea purtându-l în spate pe Whisper, câinele său.

Anul trecut, Dean Potter a publicat pe internet un film de 22 de minute, intitulat „When Dogs Fly”, în care erau prezentate salturile cu parașuta ale câinelui său Whisper. Deși filmul a făcut senzație pe internet, a atras critici vehemente din partea multor organizații pentru protecția animalelor.

Tot în 2014, Ramón Rojas, deținătorul multor recorduri privind saltul cu wingsuit, supranumit „The Birdman” („Omul pasăre”), a murit în urma unei astfel de acrobații, în Elveția.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât să mănânci pentru a-ți proteja inima? O analiză a 87 de studii oferă răspunsul!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!