Prima pagină » Știri » Surpriză pentru transportatorii de lemn care circulă pe drumul turistic Transrarău

Surpriză pentru transportatorii de lemn care circulă pe drumul turistic Transrarău

Surpriză pentru transportatorii de lemn care circulă pe drumul turistic Transrarău
Drumul turistic Transrarău va fi monitorizat video pentru depistarea transportatorilor de lemn după ce, anul trecut, aceștia au supraînălțat ilegal limitatoarele de pe acest drum inaugurat în septembrie, astfel încât să poată trece pe sub acestea camioanele încărcate cu lemne.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că Transrarău este funcțional după ce pe perioada de iarnă a fost închis, iar apoi a fost curățat de roci sau lemne căzute în perioada iernii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Din punct de vedere tehnic, e impecabil. A fost curățat și sperăm ca Transrarău să fie o destinație turistică”, a spus Nechifor.

El a mai anunțat că circulația pe acest drum va fi monitorizată video întrucât încercările de a monta limitatoare de înălțime pentru camioanele care transportă lemne au fost îndepărtate de aceștia.

„Pe Transrarău va fi montat un sistem de monitorizare video”, a spus președintele CJ Suceava, care a menționat că această măsură a fost luată pentru siguranța turiștilor și a localnicilor.

CJ Suceava a inaugurat, la jumătatea lunii septembrie a anului trecut, drumul Transrarău, care face legătura între drumul național DN 17 B și Masivul Rarău, iar după modernizare a fost impusă restricția de tonaj, astfel încât drumul turistic să fie folosit doar de autoturisme și de autovehicule cu masa sub 3,5 tone.

Pentru ca această restricție să fie respectată, la intrarea pe acest drum au fost montate bariere de limitare a înălțimii, care însă au modificat ilegal de către transportatorii de lemn, care le-au supraînălțat astfel încât să poată trece pe sub acestea camioane încărcate cu lemn.

Investițiile pentru modernizarea acestui drum turistic au fost de cinci milioane de lei, urmând să mai fie făcute lucrări în zonă pentru siguranța rutieră.

Noua cale de acces spre Rarău are un profil de drum special, de munte, viteza de mers fiind de 30 de kilometri la oră.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Stolojan: Nu avem nici o altă șansă decât să mergem înainte cu premierul Bolojan
Digi24
Albania este în stare alertă după un avertisment al SUA privind posibile amenințări legate de Iran
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Criză în apărare: dronele israeliene de 400 mil. euro nu mai ajung, Miruță vrea rezilierea
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Ce este sindromul capului care explodează? Este mai comun decât crezi!