Prima pagină » Magazin » Jose Carreras concertează la București pe 26 noiembrie

Jose Carreras concertează la București pe 26 noiembrie

Tenorul Jose Carreras va susține un concert la București pe 26 noiembrie, la Romexpo, informează un comunicat al organizatorilor, Music Management Event, transmis marți AGERPRES.

Potrivit acestora, Carreras va fi acompaniat la București de „cea mai mare orchestră simfonică din Europa”. Organizatorii anunță că vor reveni cu detalii despre achiziționarea biletelor pentru acest show.

Tenorul Jose Carreras, originar din Catalonia, este considerat unul dintre cei mai proeminenți cântăreți de operă ai generației sale.

După studii la Conservatorul de Muzică din Barcelona, a debutat în 1970, cu rolul Flavio din „Norma” de Bellini, cu Montserrat Caballe în rolul principal. Remarcat, a fost invitat de celebra soprana să cânte în „Lucrezia Borgia”, de Donizetti, primind primul său rol principal — Gennaro.

Consacrarea internațională a venit repede, fiind invitat pe multe dintre principalele scene lirice ale lumii. În 1972 și-a făcut debutul american, în rolul Pinkerton din „Madama Butterfly”. A fost ovaționat atât de public, cât și de criticii de peste Ocean. La 28 de ani interpretase deja 24 de roluri principale de tenor.

În culmea gloriei, în 1987, a fost diagnosticat cu leucemie într-o formă gravă, medicii considerând că are numai o șansă din zece de a supraviețui. Și-a revenit miraculos, după ce boala i-a întrerupt cariera timp de un an.

După revenirea sa, a fondat „Jose Carreras Internațional Leukaemia Foundation”, căreia i-a consacrat anual concerte caritabile. Din 1995, galele live de la televiziunea din Leipzig au adus donații de peste 70 de milioane de euro, scrie Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!