Prima pagină » Știri externe » 89% dintre germani spun ”NU” Greciei, conform unui ”referendum” al revistei Bild

89% dintre germani spun ”NU” Greciei, conform unui ”referendum” al revistei Bild

89% dintre germani spun ''NU'' Greciei, conform unui ''referendum'' al revistei Bild
Un sondaj publicat sâmbătă de tabloidul german Bild relevă că 89% dintre cititorii acestei publicații se declară împotriva acordării oricărui tip de ajutor financiar suplimentar Greciei, transmite DPA.

Ziarul a anunțat că 200.000 de cititori germani au luat parte la ceea ce a fost numit drept „Referendumul alternativ al Bild”, „convocat” vineri de publicație pentru ca germanii să-și poată exprima părerea dacă țara lor mai trebuie sau nu să sprijine în continuare Grecia. Cei care au dorit să participe la acest ‘referendum’ au putut vota pe pagina de internet a ziarului Bild, ori au avut posibilitatea să trimită publicației buletinul de vot prin mail sau fax.

Într-un editorial care a însoțit rezultatele „referendumului”, cel mai citit ziar din Germania scria: „Rezultatul Referendumului Bild este un mesaj fără echivoc la adresa politicienilor: cetățenii germani nu vor să mai sprijine puturoasa Grecie cu alte câteva miliarde”.

În articol se mai menționa că rezultatul „referendumului Bild” reprezintă totodată un mesaj la adresa grecilor: „Sunteți un popor mândru. Dar oamenii mândri nu trebuie să trăiască pe spinarea altora. Trebuie să recurgă la propriile forțe. Și trebuie să economisească, să fie pregătiți să facă reforme”. Alte țări din Uniunea Europeană au dovedit că este posibil să revii la creștere economică și la prosperitate prin intermediul reformelor, se mai scrie în editorial. „Și Grecia trebuie să dea dovadă de aceeași tărie”, continuă articolul.

Pe de altă parte, agenția elenă de presă ANA, care citează rezultatele aceluiași sondaj, pune duminică accentul pe informația potrivit căreia 78% dintre cititorii Bild spun că simt „compasiune” pentru greci, față de 21%, care susțin că nu au niciun fel de milă față de aceștia. Unul din doi cititori ai Bild consideră că falimentul Greciei s-a produs din vina exclusivă a Greciei, în timp ce 42% cred că vina trebuie împărțită între autoritățile de la Atena și creditorii internaționali (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional), scrie ANA. O majoritate de 56% dintre respondenți cred că ieșirea Greciei din zona euro nu va afecta Germania, în timp ce 32% consideră contrariul, scrie Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”