Prima pagină » Știri » Un criminal în serie din Călărași, aflat în detenție, a fost trimis în judecată

Un criminal în serie din Călărași, aflat în detenție, a fost trimis în judecată

Un criminal în serie din Călărași, aflat în detenție, a fost trimis în judecată
Potrivit anchetatorilor, pe 8 septembrie 2008, Artur Ionuț Strugaru a consumat băuturi alcoolice la un bâlci, organizat în Călărași, și în localitatea natală Grădiștea, iar apoi a intrat în locuinața unei bătrâne de 82 de ani.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) l-au trimis în judecată, miercuri, pe Artur Ionuț Strugaru, care ispășește deja o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor. Noile acuzații sunt de omor calificat, viol, violare de domiciliu, tentativă la tâlhărie calificată, tâlhărie calificată și distrugere.

Potrivit anchetatorilor, pe 8 septembrie 2008, Artur Ionuț Strugaru a consumat băuturi alcoolice la un bâlci, organizat în Călărași, și în localitatea natală Grădiștea, iar apoi a intrat în locuinața unei bătrâne de 82 de ani.

„Inculpatul a căutat bani sau alte valori în prima cameră, după care a trecut în camera în care victima dormea. S-a deplasat la aceasta, a trezit-o prin aplicarea unor lovituri cu pumnii în față și a somat-o să-i spună unde ține banii”, se arată în rechizitoriu.

Conform actului de sesizare a instanței, Strugaru a lovit-o pe octogenară de mai multe ori, iar apoi a violat-o. „După consumarea raportului sexual, bănuind că victima l-ar putea recunoaște, inculpatul a continuat să o lovească până când aceasta a decedat ca urmare a agresiunilor, după care a lăsat cadavrul ascuns parțial sub pat”, se precizează în rechizitoriu.

Anchetatorii susțin că a Artur Ionuț Strugaru s-a spălat la o fântână din apropierea casei, iar a doua zi și-a ars hainele purtate la comiterea faptei.

Și pe 8 mai 2009, bărbatul a consumat băuturi alcoolice la un bar din Grădiștea, iar apoi a intrat în locuința unei bătrâne de 71 de ani.

„A pătruns în casă prin escaladarea gardului și forțarea ușii de acces, după care a căutat bani în prima cameră. În continuare, s-a deplasat în camera în care victima dormea cu televizorul pornit. Având în vedere că victima s-a trezit și a început să țipe, inculpatul a lovit-o în cap cu o săpăligă luată de la fața locului, iar apoi a întrebat-o unde se găsesc banii”, se spune în rechizitoriu.

Pentru că victima i-a spus că nu are bani, Strugaru a continuat să o lovească în cap cu săpăliga și cu un ciocan, iar apoi i-a dat foc.

„Și-a însușit telefonul mobil aparținând acesteia, iar pe traseul de ieșire din casă a observat o butelie de gaz sigilată. A desfăcut sigiliul și a dat drumul la gaz, în ideea producerii unei explozii. Ulterior, s-a întors la barul de unde plecase și a mai comandat băuturi alcoolice”, se mai menționează în documentul citat.

Prin același rechizitoriu, procurorii au propus și arestarea preventivă a bărbatului din Călărași pentru 30 de zile.

Dosarul va fi soluționat de magistrații Tribunalului Călărași.

Ionuț Artur Strungaru a mai fost condamnat de Tribunalul Călărași, în august 2010, la 20 de ani de închisoare pentru că a violat și ucis o femeie de 81 de ani din localitatea Grădiștea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea